Ortodoxia - Paul Evdokimov

130 ORTODOXIA
Aceasta nu mai este o trecere de la patimi la abstinenţă, de la
păcat la har, ci trecerea de la teamă la iubire: "Cel desăvârşit alungă
teama, dispreţuieşte răsplata şi iubeşte din toată inima ... dar ce este o
inimă milostivă? Este inima care se înflăcărează de iubire pentru toată
făptura, pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, chiar pentru
demoni, pentru toate făpturile ... Cel desăvârşit se roagă chiar şi pentru
târâtoare. mişcat de o milă nesfârşită care se trezeşte în inima celor
care se aseamănă cu Dumnezeu"336 .. "Putem cunoaşte pe cei care
au ajuns la această desăvârsire după acest semn: dacă ar fi azvârliti în
foc de zece ori pe zi, din iubire pentru aproapele, nici aceasta nu li s-ar
părea de ajuns"337_
Sufletul se înaltă mai presus de orice semn statornicit, mai presus
de orice reprezentare şi orice imagine. Ceea ce este multiplu se simplifică,
ajunge "unul". Viata sufletului, care este chipul, oglinda lui
Dumnezeu ajunge viata sufletului, locaşul lui Dumnezeu. Înălţarea
mistică duce sufletul în Împărătie: "Dacă însuşirea intelepciunii este
cunoaşterea realităţilor, nimeni nu se va numi intelept dacă nu
îmbrătişează şi evenimentele viitoare"338_ "Un înduhovnicit al
vremilor viitoare, zice Sfântul Isaac, primeşte harul potrivit cu acele
vremi". Aceasta este viziunea iconografică a "liturghiei divine". Corul
ceresc al îngerilor, în care "oaia cea pierdută", omenirea, ia loc, stă
înaintea Mielului mistic din Apocalipsă, înconjurat de întreitul cerc al
sferelor. Pe alba lumină a lumii cereşti trece purpura împărătească a
Patimii, bătând inspre strălucitoarea lumină de nămiază fără inserare,
culoarea iconografică a luminii dumnezeieşti îmbrăcată de omenitate.
Este întoarcerea omului la demnitatea sa cerească. În clipa înălţării lui
Hristos, aceasta a şi făcut să izbucnească îngerii în strigăte de bucurie:
"Cine este împăratul slavei?". Iar acwn, îngerii sunt într-o profundă
uimire înaintea "ultimului mister": oaia se face una cu Păstorul.
Cântarea Cântărilor preamăreşte şi cântă nunta Cuvântului şi a
Porumbiţ:ei. Iubirea şi iubitorul, adică sufletul atras mereu cu mai multă
putere, se năpustesc în întunericul prea luminos al lui Dumnezeu.
Cuvintele parcă nu mai au nici o putere: întuneric luminos, betie
cumpătată, izvoare de apă vie, mişcare nemişcată.
"Te-ai înfrumusetat, apropiindu-te de lumina mea, apropierea ta a
atras asupră-ţi participarea frumuseţii mele ... Apropiindu-se de lumină,
336. VI. Soloviev, in Justification du Bien, trad. fr. 1939, p. 72, notează "că nu-i
vine nimănui să bănuiască aceast3 descriere de vorbărie artificială sau de patos exagerat",
mai curând decât să ne acuze că avem o altfel de inima.
337. Sfântul !sac Sirul, Wensinck, p. 341-342.
338. Sfântul Grigorie de Nisa, P G., 45, 580 C