Ortodoxia - Paul Evdokimov

ESHATONUL SAU LUCRURILE DE PE URMA
363
tolească. După despărţirea de Răsăritul ortodox, Biserica Romei se
împarte în catolicism şi Reformă.
Dacă la originea conflictului, factori teologici şi neteologici sunt
amestecati, mai târziu, din pricina izolării şi a îndepărtăm în timp, fără
voie poate s-a produs oarecare încordare asupra punctelor discutate,
iar acum, chestiunea separării este, mai presus de toate, de natură
dogmatică.
Congresul din Amsterdam a pus în lumină coexistenta, în sânul
ecumenismului, a două tradiţii: "catolică" şi "protestantă". Pentru un
întreg curent de gândire protestant împărţirea creştinătăţii pune o
problemă morală: păcatul neascultării şi lipsa frătietătii cer un efort de
iubire. Logosul judecă neorânduiala şi cheamă Bisericile să se deschidă
unele altora şi astfel să stea în jurul aceleiaşi mese. Or, sfânta cină
protestantă "deschisă" tuturor nu poate fi nicidecum o solutie a ecumenismului,
ea nu priveşte decât diferitele fractiuni ale protestantismului.
Trebuie să fim bine înteleşi că aici nu este vorba nici numai de
interdictii canonice, nici de lipsa de dorinţă a unităţii. Este vorba de faptul
că un "catolic" nu găseşte în sfânta cină protestantă elementele care
alcătuiesc euharistia "catolică". Unul din aceste elemente este succesiunea
apostolică şi episcopatul - martor al euharistiei apostolice.
Aceasta, ca Taină a Bisericii, cere comuniunea preliminară totală a
plenitudinii credintei. Pentru Sfântul lgnatie de Antiohia, convenirea la
regula credintei este conditia pentru părtăşia cu Dumnezeu; este o
necesitate lăuntrică să ai aceeaşi doctrină cu doctrina episcopului;
numai această comuniune în credinţă asigură unitatea şi deschide calea
spre euharistie69. .
Pentru "catolici", răul etic nu este decât expresia unui rău care se
situează la un alt nivel, mai adânc. Această dimensiune ne duce până
în pragul Bisericii şi pune astfel, pentru prima oară, problema dogmatică
în toată amploarea traditiei apostolice, căci nu este vorba să fim
doar uniti, ci este vorba să fim una.
Nu este exact să spunem că unitatea este dată şi trebuie numai s-o
descoperim. Ştim foarte bine că ea ne este dată în Hristos; dar ea nu
este decât propusă ca o sarcină, nu este decât virtuală în creştinătatea
care nu este încă real devenită Hristos. Este imposibil să manifeşti ceea
ce nu există în mod real. Unitatea actuală este departe de a fi suficientă,
pentru că ea este în functie de min!malismul dogmatic (textul
formal al Bibliei, Crezul, botezul, aşteptarea lmpărătiei). Dacă blocurile
politice pot să cadă de acord asupra unui minim de teze, credinta
sobornicească, universală cere prin natura sa plenitudinea mărturisită a
unui singur duh. Structura sacramentală şi ierarhică a Bisericii, prin-
69. Ad El. III, IV.