Ortodoxia - Paul Evdokimov

I:';TRODUCERE ISTORICĂ 47
Biserică, pentru că acel minim de formule şi maxim de păreri se integrează
în Traditia vie. Dar faptul că nu este cu putinţă să scoatem şi
să pretuim gradul de puritate al fiecărui element al Traditiei demonstrează
că noi nu ne aflăm în fata unui mecanism, ci a unei taine a
vietii. Copacul cel verde stă pe stâncă, iar orice efort de simplificare se
zdrobeşte în atingere cu el.
Un renumit teolog catolic, într-o lucrare remarcabilă despre
Dostoievski, exprimă un lucru foarte catolic: el socoteşte că creştinismul
este mai degrabă de partea "[nchizitorului", iar că Hristos, în legenda
din Fratii Karamazov, este chipul anarhiei distructive din Biserică.
"Taina, minunea şi puterea" structurează Biserica şi ce ar ajunge
puterea sa teocratică, fără aceste trei principii? Dar, pentru Rasarit,
minunea este în Taine. Taina este în iluminarea epicletica, iar puterea
este numai cea a iubirii. Răsăritul şi Apusul se bifurcă, atunci când este
vorba de trăirea cea mai lăuntrică a lui Dumnezeu, în paradoxul că
există ceva care mai mult h ascunde, decât Îl descoperă. şi, în fine. pe
tema misterului harului dumnezeiesc.
Dezorganizarea ortodoxă este foarte relativă, numai de suprafaţă.
Noi, ortodocşii, suntem membrii consubstantiali cu unitatea noastră în
dogmă şi lauda liturgică şi în unica necesitate a euharistiei. Glasul tainic
al lui Hristos, care se aude din existenta Sa istorică, neîncetat ne
spune: "Duhul să nu-l stingeti!". adică să nu ajungeti sclavii unei ordini
prea bine organizate cu pretul violării conştiintei şi al primejdiei celei de
pe urmă, de a "organiza" insuflările Duhului.
Noi nu avem directori de conştiintă, ci avem confesori şi părinţi
duhovnici, pentru că suntem conduşi de sângele martirilor. Cel ce nu
poate duce "jugul" libertăţii ortodoxe trece în altă parte şi ajunge eternul
"integrist", mai papist decât papa, sau protestant extremist:
anabaptist, sectar, fanatic: "Dintre noi au ieşit, dar nu erau ai noştri"
(1 Ioan 2, 19).
Libertatea ortodoxă nu se împotriveşte ordinii, căci aceasta e
cerută imperios de sistemul său dogmatic foarte precis şi de structura
sa liturgică perfectă, dar arată că această ordine acţionează din libertate
şi prin urmare este tainică, ascunsă; ea nu se împotriveşte decât
sîlniciilor care decurg din puterea absolutizată, sau din anarhismul egalitarismului
preotesc.
Autoritate"' pnevmatoforă a staretilor, ascetismul lăuntric al
oricărui laic, starea harismatică a oricărui credincios se înrudesc cu
teologia Duhului Sfânt şi nicidecum cu teologia Institutiei, în întelesul
apusean. E cazul să vorbim mai degrabă de "institutia evenimentelor",
deci inorganizabilă prin natura sa. Apusul şi Răsăritul nu mai sunt decât
nişte regiuni geografice, pentru că adevărul se eliberează din orice