Ortodoxia - Paul Evdokimov

44 ORTODOXIA
situează dincolo de optimism şj de pesimism, sau, dacă vreti, puteti să
o numiti optimism tragic, căci depinde de libertatea omului dacă spune
da Parusiei. Fedorov a exprimat, în scrierile sale, o idee remarcabilă in
legătură cu caracterul conditiona! al Apocalipsei: dacă infricoşata judecată
poate să aibă loc, aceasta înseamnă că s-ar putea şi să nu fie.
Unul din cele mai mari daruri aie Duhului, libertatea, presupune o
depăşire a oricărui principiu de putere în viata Bisericii. Ea nu neagă
nicidecum ierarhia, ci clericalismul. Organismul harului se împotriveşte
oricărei organizări a harului, mai ales harului organizat, şi exclude orice
principiu de drept fonnal. '"Dreptul canonic" nu are nici o legătură cu
dreptul juridic. El nu prescrie nimic in functie de dreptate şi de legile
sale, ci indică numai cele mai potrivite forme, ca să arate in ce fel istoria,
din fiecare epocă, în felul ei, poate să întruchipeze in corpul său
adevărurile dogmatice, deci el nu indică principiile, ci însăşi viata.
Biserica nu cunoaşte decât neasemuita putere a iubirii, care este
"harisma iubirii" pastorale, "mângâierea părintească" pe care o
primeşte orice episcop: "Împăraţii păgânilor îi stăpânesc pe aceştia ... şi
au o mare putere asupra lor ... dar voi să nu faceti aşa" (Luca 22, 25).
Episcopii nu guvernează, ci îndrumează, integrează şi călăuzesc pe drumul
cel bun. Prerogativele harismatice ale pHiotiei nu depind de
calitătile personale: ele sunt funcţionale, fac o legătură obiectivă, oferă
credincioşilor scara lui Iacov, adică Tainele; dimpotrivă, autoritatea
unui sfânt este absolut personală, căci, mai presus de orice functie, ea
arată coborârea Sfântului Duh în sufletul sau, ca un dar persona/.
Ortodoxia este atentă la "negrăitele suspine" ale Sfântului Duh şi
pune teologia sub semnul epiclezei. Fiul cere Tatălui să-L trimită pe
Duhul Sfânt, ca să desăvârşească misiunea Sa proprie de Cuvânt.
Hristos Se înfăţişează, in felul acesta, ca st~ălucitul Înaintemergător al
Mângâietorului. Orice teolog este mai ademenit să elaboreze o teologie
hristocentrică, căci ea se acordă perfect cu chenoza Sfântului Duh şi
nu permite nici un pnevmatocentrism. Părintele Bulgakov, în capitolele
despre Sfânta Tr~ime, a demonstrat în chip strălucit că numai teologia
trinitară perfect echilibrată îndreaptă orice abatere. Strălucitul testament
patristic arată că teologia este rugăciune, liturghie, căci ea presupune
darul, sacrificiul spiritual; "Fiti o preotie sfântă care aduce jertfe
duhovniceşti, plăcute Tatălui, prin Iisus Hristos" (I Petru, 2, 5). Misterul
parusiei ne înfăţişează pe Fiul şi pe Sfântul Duh îndeplinind aceeaşi