Ortodoxia - Paul Evdokimov

ESHATONUL SAU LUCRURILE DE PE URMĂ 365
ştiinţe din Răsărit (Sfântul Atanasie, capadocienii, Clement
Alexandrinul). "În casa Tatălui Meu, multe locaşuri sunt" (Ioan 14. 2).
Deosebirile acestea nu reprezintă decât diferitele aspecte ale aceleiaşi
bogăţii, când Casa lui Dumnezeu, Biserica, este una. Păcatul nu stă în
diversitate, ci în acel fapt contra naturii că Bisericii una, i se opun "mai
multe", în faptul că într-un moment oarecare dragostea de unitate,
chiar dorinta de a fi una a secat. Atât Răsăritul, cât şi Apusul, în elementul
lor omenesc, sunt tot atât de vinovate, iar această vină comună
cere imperios cea mai profundă căintă. În ultimul rând, Adevărul este
cel care convinge, dar martorul acestui adevăr trebuie să se ridice la
nivelul a ceea ce el adevereşte.
Dacă în lăuntrul fiecărei Biserici există convingerea că ea detine
plinătatea revelatiei accesibile omului, chiar acest paradox stă la baza
adevăratului ecumenism. El suprimă radical orice urmă a "teoriei
ramurilor". În adevăr, numai în această conştiintă a "absolutismului"
Bisericii Sale, în această credinţă că ea este singura Biserică adevărată
a lui Dumnezeu, va izbucni scandalul împărţirii şi se va pune pentru
întâia oară adevărata chestiune a unitătii. Dimpotrivă, pentru orice relativism
şi minimalism dogmatic, dezmembrarea şi înmulţirea sectel9r
este ceva normal şi însăşi problema unităţii organice este suprimată! In
aceste conditii, apare o singură solutie posibilă, şi anume a unei "federatii
a Bisericilor", libere în structurile şi mărturisirile lor de credinţă,
iar adevărata unitate este eliminată şi îndreptată spre Una Sancta
invizibilă. Deosebirea este radicală: ramuri care trăiesc din viata singurului
trunchi din care au ieşit, iar, pe de altă parte, crengi tăiate şi
îngrămădite la poalele unui arbore, înfăţişează alte realităţi, sub aspect
ontologic (imaginea este a Fericitului Augustin)70. Nwnai cel ce este
conştient de plinătatea Bisericii sale este în stare să sufere cu adevărat,
pentru că nu tristeţea lipsurilor, ci durerea adevărului însuşi îl îndeamnă
să caute adevărata unitate fără nici un fel de compromis.Adevărul nu
ne apartine în mod special; nu le este dat oamenilor să construiască
adevărul, ci adevărul îi naşte pe copiii săi proprii, el preexistă unităţii şi
o condiţionează. De aceea, orice întâlnire ecumenică cere cea mai
mare maturitate de gândire şi totodată puritatea conştientă a tipului
coniesional, fidelitate absolută fată de Biserica sa. Experienta ecumenică,
însă, ocoleşte mereu misterul Bisericii care transcende mentalitătile
pur istorice, logice, formale. Dacă ne situăm în întregime în
planul istoric, atunci atitudinea catolicilor este singura logică: ea cere
abdicarea fără conditii şi supunerea fără rezerve fată de instituţia sa
istorică. Dar convertirea pur şi simplu şi supunerea necondiţionată faţă
70. Serm. 46, c. 8, n. 18; P.L. 38, 280-281.