Ortodoxia - Paul Evdokimov

ECLEZIOLOGIA 151
În acest fel, Filioque deplasează principiul unităţii ipostasei Tatălui
spre natură, micşorează monarhia Tatălui şi rupe echilibrul trinitar,
egalitatea perfectă a celor trei Persoane. În adevăr, doctrina Filioque
sfărâmă monada întreită, în două diade: "Tatăl-Fiul" şi "Tatăl-Fiul­
Duhul" şi micşorează Duhul în favoarea Fiului, căci numai El singur nu
are nimic comun cu o altă Persoană. Duhul Sfânt, dacă purcede din
cei doi: Tată-Fiu, socotiti ca un singur principiu, transformă pe cele
două Persoane într-o dumnezeire impersonală, într-o substanţă
matrice. Reducerea Persoanelor la relatia de opozitie ne face să vedem
în Fiul o Deitas micşorată cu facultatea de a naşte (numai Tatăl o are),
iar în Duhul Sfânt această parte din Deitas este micşorată şi cu puterea
de a purcede (pe care o au în comun doar Tatăl şi Fiul). Îl intelegem
bine pe Duns Scott care se întreba cum se face că Duhul dătător de
viată putea fi "o Persoană sterilă".Acesta este rezultatul substituirii
relatiei pozitive a comuniunii, cu relatia negativă de opozitie.
Formula latină Filioque apare în Spania (Sinodul din Toledo, în
589) ca un argument folositor, pentru moment, spre a combate pe
arieni, care contestau dumnezeirea lui Hristos, şi ca atare să sublinieze
consubstantialitatea Tatălui cu Fiul. Aşa cum se întâmplă în orice
polemică, coarda a fost întinsă prea mult, iar argumentul depăşeşte şi,
prin aceasta, falsifică conceptia dogmatică corectă. Carol cel Mare a
devenit marele promotor al doctrinei Filioque, care ar fi rămas o simplă
traditie în Spania. Pentru scopuri politice, Carol cel Mare a convocat
un sinod la 807, ca să excomunice Imperiul concurent al grecilor. Un
istoric catolic contemporan54 mărturiseşte: "Conferirea titlului imperial
lui Carol cel Mare ... marchează intentia de a rupe cu Imperiul de
Răsărit". Papa Leon al III-lea, în semn de protest şi dorind cu înfocare
să apere credinta ortodoxă, a poruncit să se graveze pe portile de
bronz ale catedralei din Roma, pe două plăci de argint textul Crezului,
în limba greacă şi latină, fără nici un adaos55. Dar folosirea cuvântului
Filioque s-a generalizat în Apus, iar Roma s-a înclinat în fata fortei. În
1014, împăratul Henric alU-lea s-a încoronat la Roma şi a impus ritul
german al liturghiei, iar Crezul, interpolat cu Filioque, a fost cântat
pentru întâia oară în catedrala Sfântul Petru din Roma. Bizantul, în
fata acestei erezii mărturisite de patriarhul din Apus, a şters numele
papei din rugăciunile sale liturgice (semn de ruptură). Ceea ce Răsăritul
reproşează Apusului este mai putin abaterea de la dogmă, cât actul
schismatic, separatist, de a modifica textul sacru (cu toată interdictia
54. J. de Pange, Le Roi tres chr~tien, Paris 1949, pg. 167; Y. Congar, Neuf
cents ans apres, I'Eg/ise des Eg/ises, Ed. de Chevetogne, pg. 26.
55. Cardlnalul Humbert a reproşat grecilor, în documentul său depus pe Sfânta masă
din altarul bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol, că "au scos Filioque" din Crez! (A se
vedea Dvornic, Le Schisme de Photius, Colectia "Unam Sanctam", nr. 19).