Ortodoxia - Paul Evdokimov

176 ORTODOXIA
depăşindu-le, explică principiul succesiunii apostolice. Calificativul de
"apostolic" nu se referă numai la originile Bisericii. la inceputurile ei
istorice odată cu colegiul apostolic; evolutia posterioară ar. fi putut să
modifice continutul initial al doctrinei. "Apostolic'" in sensul lui adevărat
înseamnă identic cu esenta germenului trans-istoric incredintat apostolilor.
Principiul care ne permite să spunem că Biserica din cămara de
sus, din ziua Cincizecimii, ca şi din orice moment al istoriei şi ca şi azi,
este identică cu ea însăşi, principiul care confirmă această identitate şi
pune pecetea autenticit;:itii apostolice, se numeste succesiune apostolică.
În această expresie, ··succesiune'' inseamnă existenta succesivă
în durata istorică; transmiterea neîntreruptă a traditiei de-a lungul
veacurilor până la sfârsitul istoriei. iar '"apostolică'" înseamnă istoria in
istoricitatea sa însăşi, depăşită de :vfartor (Biserică = Apostol) Acesta
rămâne identic de-a lungul evolutiei formelor istorice. Printr-o figură de
stil, putem spune: in mijlocul unui fluviu stă principiul neschimbat -
Apostolul - care, pe măsură ce curg neintrerupt valurile istoriei - unul
după altul -, le identifică cu propria sa esentă. sau le respinge ca eterodoxe.
exterioare germenului. "Asa au invătat Sfintii Apostoli si Parintii
Bisericii"; este mărturia identitătii aceleiaşi credinte, aceleiaşi dogme,
aceluiaşi cult, aceleiaşi Euharistii. ''Succesiunea apostolică" ne
demonstrează că Biserica este Taina permanentă a Adevărului.
Întelepciunea /ui Dumnezeu se face cunoscută şi vorbeşte "prin
Biserică" (Efeseni 3, 10). Duhul Sfânt a vorbit înainte de sinoade şi
vorbeşte şi după ele, pentru că locul său este Trupul unit în Euharistie,
iar "învăţătura noastră este în acord cu Euharistia" (Sfântullrineu) 136.
În epicleză, chemăm Duhul Sfânt ca să lucreze prefacerea sfintelor
daruri, dar şi pentru a-i sfinti pe credincioşi şi spre a face ca Biserica să
fie sfântă şi infailibilă. Formularea adevărului ei nu poate fi prerogativa
unei functii, cu atât mai putin a unei singure persoane. Tot ce este "ex
sese non autem ex consensu Ecclesiae" nu cere epicleza, conditia
esenţială a Adevărului. Nici chiar Duhul Sfânt nu este vicarul lui
Hristos, ci este martor care adevereşte şi manifestă prezenta lui Hristos
în El, şi amândoi vorbesc prin Biserică, prin totalitatea ei, şi transmit
adevărul Tatălui ceresc.
Biserica, identificată în esenta sa cu izvorul ei, care este Euharistia,
Taina Adevărului, este şi Taina Tainelor (după Dionisie
Areopagitul) 137. Aceasta înseamnă că dacă orice Taină îşi are efectul
său prin harul care-i este propriu, harul însuşi nu se manifestă şi nu
rodeşte decât în lăuntrul Bisericii, altminteri spus, numai dacă Taina
este cea a Bisericii. "Succesiunea apostolică", astfel, nu este principiul
1J6. Adv. haereses, IV, 18. 5.
137. Ierarhia Bisericedsc.J, cap. III, col. 424 C.