Ortodoxia - Paul Evdokimov

342 ORTODOXIA
Dacă orice om după chipul lui Dumnezeu este icoana Sa cea vie,
cultura este icoana Împărătiei cerurilor.
În momentul marii treceri, Duhul Sfânt va atinge cu degetele Lui
uşoare această icoană; şi ceva va rămâne pentru totdeauna.
În liturghia veşnică a veacului ce va să vină, omul va cânta mărirea
Domnului său prin toate elementele culturii trecute prin focul purificării
lor ultime. Dar chiar aici pe pământ, omul care face parte dintr-o obşte
de credincioşi, savantul, artistul, toti preoţi ai preoţiei împărăteşti universale,
slujesc propria lor liturghie, în care prezenta lui Hristos se
înfăptuieşte pe măsura receptacolului său. Ca şi iconografii, ei
zugrăvesc cu materia şi lumina acestei lumi semne în care se zăreşte
uşor chipul tainic al Împărăţiei.
3. Teologia istoriei16
Ce înseamnă timpul dintre Înălţare şi parusie? Darul Împărătiei se
referă în chip tainic la efortul omenesc. In adevăr, omul trebuie să
lucreze la mântuirea sa cu cutremur, este chemat să găsească în istorie
numai ce-i este necesar şi "să grăbească Ziua Domnului" (Il Petru 3,
12). Dar această sinergie între actiunea lui Dumnezeu şi actiunea omului
scapă oricărei cântăriri. Kenoza învăluie prezenţa divină şi aparitiile
ei interzic orice viziune simplistă. Dezbaterea actuală între partizanii
"întrupării" şi cei ai "eshatologiei" situează bine teologia istoriei în
ordinea nu a raţiunii, ci în cea a credinţei.
Materia istorică se vădeşte foarte complexă. Este imposibil să mai
aplicăm istoriei numai categoriile de sacru şi de profan, în felul în care
a interpretat istoria Fericitul Augustin, în De Civitate Oei, sau cum a
făcut Bossuet cu schemele sale ternare simpliste: creare, cădere, mântuire.
Nu există progresie în linie dreaptă. Astfel, progresul ştiinţific la
nivelul sintezelor se estompează şi, potrivit lucrărilor lui Eduard Meyer,
O. Spengler, Toynbee, discontinuitatea civilizatiilor e demonstrată
16. A se vedea: H. Marrou, De la connaissance historique. Paris, 1954; R.
Niebuhr: The Nature and Destiny of Man, Scribner's, New-York, 1943: O. Cullmann.
Christ et le temps, Neuchâtel. 1947; K. Lowith, Meaning in History, Chicago Press,
1949; L. Bouyer, Chris!ianisme et Eschatologie, in Vie lntelectuelle, 1948; G. Thils,
Theologie des Realites terrestres. Paris, 1949; P. Picper, La Fin des Temps, Paris.
1953; H.v. Balthasar, Theologie de I'Histoire, Paris, 1955; J. Danielou, Essai sur le
Mystere de /'Histoire. Paris. 1953; Oanielou: Christo/ogie et Eschato/ogie, in Das Konzil
von Chalkedon, Wl.irzburg, 1954; J. de Senarclens, Le Mystere de /Histoire, Geneve,
1949; articolele lui I. Malevez, in Nou ve/le revue theologique, LIX, LXXI (1937, 1949);
R. Mehl: 'Temps, Histoire, Theologie··, in Verbum Caro. nr. 6, 1948; Em. Brunner: La
Conception chretienne du temps. in Dieu Vivant, 1949; P. Ricoeur, Le christianisme et
le sens de /'histoire, in Histoire et Verite, 1955; Pr. 5. Bulgakov, La Fiancee de
/Agneau (in ruseşte) Y .M .C .A. Press, 1945.