Ortodoxia - Paul Evdokimov

256 ORTODOXIA
Dumnezeu, ca o fiinţă de natură deosebită, dar este şi ea cuprinsă în
cercul sfânt al "comuniunii Tatălui", ea urmează mişcarea circulară, se
află sus, în lumea cerească, sub forma stâncii, iar această mişcare circulară
a lumii se opreşte pentru lume in palatul-Biserică. Această
Biserică este ca o prelungire a lngerului-Hristos, a Întrupării Sale. Este
chiar trupul Său cosmic, Biserica, mireasa Mielului unită cu El "fără
despărtire si fără amestecare". Biserica-templu stă in nemişcare a odihnei
marelui sabat - termen al mişcării trinitare. Ciclul liturghiei cosmice
este închis. Este viziunea eshatologică a noului Ierusalim. Partea aurită
a bisericii-templu, care înaintează ca o putere de apărare, simbolizează
protectia maternă, pe Theotokos şi preotia sfintilor.
După cum ne spune traditia, crucea pe care a fost răstignit Hristos
a fost făcută din arborele vieţii. Chipul crucii este la temelia nevăzută,
dar şi cea mai evidentă a compozitiei. Aureola, cercul luminos al
Tatălui, cupa şi semnul pământului se află pe aceeaşi linie verticală.
Această linie împarte icoana în două şi se încrucişează cu linia orizontală
care uneşte cercurile luminoase ale îngerilor de pe laturi şi
formează crucea. Astfel, crucea· este înscrisă în cercul sfânt al vietii
dumnezeieşti, ea este axa vie a iubirii treimice. "Tatăl este iubirea care
răstigne1ţe, F~ui __ ~ste iubirea răstignită, iar Duhul Sfânt este crucea
ffirii, pufer.ea ei de_neînvins". Mişcarea parcurge bratele crucii, iar
aceslea ca-$i bratele-lui Hristos, îmbrăţişează universul: "Când Mă voi
înălţa de pe pământ, voi trage la Mine pe toţi oamenii" (Ioan 12, 32).
Fiul şi Sfântul Duh sunt cele două mâini ale TatălW..Dacă unim marginile
mesei in punctul chiar deasupra capului ingemlui din mijloc, vom
vedea că ingerii sunt aşezaţi exact într-un triunghi echilateral. El simbolizează
unitatea şi egalitatea T reirnii al cărui vârf este Tatăl, 1t11Ya {a
8EO'tll~ În fine, dacă tragem o linie, urmând contururile exterioare ale
celor trei îngeri, vom forma un cerc perfect, semn al eternităţii dumnezeieşti.
Centrul acestui cerc se află în mâna Tatălui, Pantocratorul.
@ Ţinuta Tatălui are în ea ceva monumental, ea degajă pacea
hieratică şi nemişcarea, actul pur, împlinirea, principiul static al eternităţii,
dar în acelaşi timp, printr-un contrast din cele mai izbitoare,
imperceptibila mişcare a braţului drept, curba sa puternică, în armonie
cu aceeaşi putere a înclinării gâtului şi capului, exprimă principiul
dinamic. Taina cea de nespus a lui Dumnezeu constă in această sinteză
a mişcării şi a nemişcării: Absolutul filosofilor, Actul pur al teologilor şi
Dumnezeul cel viu al Bibliei: "Tatăl nostru care eşti în ceruri".
Puterea dumnezeiască, aşa cum mărturiseşte Crezul nostru, "Cred
într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul", este puterea părintească a
iubirii Tatălui, reflectată în privirea îngerului din mijloc. El este iubire, şi
tocmai de aceea nu se poate revela decât în comuniune şi nu poate fi