Ortodoxia - Paul Evdokimov

ANTROPOLOGIA 75
Filosofia greacă cunoaşte perfect noţiunea de inclivid, dar ignoră
noţiunea de persoană106, în intelesul modern şi mai ales psihologic.
La Părinţii bisericeşti, se observă o fluctuatie a acestei noţiuni. Această
noţiune de persoană a fost precizată mai întâi în planul trinitar şi
numai după Sinodul de la Calcedon ea trece în hristologie şi în
antropologie. Părinţii vorbesc de Persoane dumnezeieşti, dar lasă la o
parte conceptualizarea filosofică. Tezele lor sunt meta-conceptuale şi,
ca orice formulă dogmatică, ele sunt semnele cifrate ale transcendentei
divine. Astfel, cele trei Ipostase nu sunt trei dumnezei, ci trei principii,
trei centre care au conştiinţa unei singure existente şi conştiinţa unităţii
întreite, unde trebuie să se afirme în acelaşi timp deosebirea şi unitatea,
consubstantialitatea şi ireductibilitatea.
După Sinodul de la Niceea, Părinţii capadocienil07 au definit termenul
de "ipostasă" sau persoană prin ceea ce-l deosebeşte de ousia,
natură sau esenţă. Dar această deosebire nu este aceeaşi cu deosebirea
dintre individ şi specie, dintre ce este particular şi comun. Ipostasa este
determinată de relaţiile sale: Tată, Fiu, Duh Sfânt; ea este, ca atare,
singurul mod, pentru fiecare, de a-şi însuşi o singură natură, şi în felul
acesta de a participa la viaţa divină, care este una singură; dar ea este,
în acelaşi timp, şi tot ceea ce depăşeşte în ea aceste relatii: Unicul în el
însuşi.
Noţiunea aceasta de unicitate ireductibilă şi incomparabilă, care
face din fiecare individ o fiintă unică, o persoană, ne vine de la dogmă.
Ea nu poate fi cuprinsă în nici o definitie ratională108 şi nu poate fi
înţeleasă decât printr-o cunoaştere intuitivă sau printr-o revelaţie mistică.
Înţelepciunea lui Dumnezeu "a restrâns fiecare fiintă în propriile
sale limite, dându-i ritmul ei propriu, în acord cu universul", iar dacă
depăşeşte aceste limite, "se pierde"l09.
Persoana este un mod de existentă care pătrunde şi face personal
întregul unei fiinte, care o face să fie unică în felul de a cugeta asupra
sa însăşi, de a reflecta şi a se determina pe sine însăşillO. Ea este
subiectul şi purtătorul căruia îi apartine şi în care trăieşte fiinta dată.
106. La stoici, persoana indică rolul pe care-I joacă omul aici pe pământ (Manualul
lui Epictet; Convorbiri 1, 29), iar in limba latină sensul juridic al acestui cuvânt este legat
de această notiune. Cf. Trendelenburg, Zur Geschichte des Wortes Person, Kant
Studlen, 1908.
107. Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nisa.
108. A. Lalande, în lucrarea sa Vocabu/aire de la philosophie, arată cum gândirea
filosofică mărturiseşte continuu că nu poate să facă o deosebire clară Intre noţiunea de
individualitate şi de personalitate.
109. Sfântul Grigorie de Nisa, Contra Eunom., P.G., 45, 365 B.
110. Sfântul Grigorie concepe persoana "ca putere de a discerne şi de a contempla",
P.G., 46, 57 B.