Ortodoxia - Paul Evdokimov

260 ORTODOXIA
2. Rugăciunea liturgică, tip de rugăciune
Cuvântul liturghie înseamnă lucrarea poporului: Aettoupyia =
f pyov tou 1-aou. Dacă rugăciunea individuală este stimulată de trebuinţele
momentului, rugăciunea liturgică izvorăşte totdeauna din totalitatea
adevărului, ea depăşeşte orice particularism sau exuberanţă sentimentală
şi formează conştiinţa universală. Plină de emotie sănătoasă şi
de viaţă afectivă puternică şi curată, ea filtrează orice inspiratie subiectivă
şi impune forma sa desăvârşită, perfectionată de-a lungul secolelor
de vietuire în harul dumnezeiesc.
Liturghia învaţă adevărata legătură dintre persoană şi comunitate,
dintre mădular şi trup: "Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine insuti". În
slujbele liturgice, cuvintele acestea au valoarea trăirii, ne ajută să ne
lepădăm de noi înşine şi să facem din rugăciunea omenirii întregi pro·
pria noastră rugăciune. Lângă soarta noastră, noi aşezăm soarta tuturor
oamenilor. Cântările liturgice, ca nişte valuri puternice, duc pe credincios
dincolo de el însuşi şi de cercul său iamllial, inspre adunarea de
fată, apoi spre cei ce nu sunt de faţă, spre cei ce sunt pe cale departe
şi în primejdii pe uscat, pe apă şi in văzduh, spre cei ce se ostenesc şi
suferă si spre cei ce sunt bolnavi pe moarte. Apoi rugăciunea cuprinde
pe cei ce conduc oraşul şi tara, neamurile şi popoarele, în fine,întreaga
omenire; ea cere ca pământul să dea roade bogate şi pacea cosmică.
Rugăciunea se sfârşeşte cu cererea ecumenică pentru o pace
universală şi cu unirea tuturor.
Omul, răcorit şi reinnoit în această comuniune prin dinamismul
iubirii, regăseşte adevărul său propriu şi esenta adevărată a lucrurilor.
Singurătatea este învinsă, chiar şi natura, scufundată în aşteptarea
liberării sale înfloreşte in liturghia cosmică: "Arborii, ierburile, păsările,
pământul, marea, aerul, lumina, toate îmi spuneau că există numai
pentru om, că mărturisesc iubirea de oameni a lui Dumnezeu, totul se
ruga, totul cânta mărirea lui Dumnezeu"94.
Astfel, liturghia face să trăiască adevărul evanghelic că mântuirea
unui singur suflet, făcând abstractie de ceilalti, este cu adevărat imposibilă.
Pronumele liturgic, "eu", nu există la singular. Un preot este oprit
să săvârşească singur liturghia, trebuie să fie de fată cel putin a doua
persoană, şi în aceasta să fie de faţă lumea întreagă. Astfel, rugăciunea
liturgică se constituie în canon, măsură a oricărei rugăciuni. Părintii
spuneau "rugăciune" fără să mai adauge altceva, întelegând prin
aceasta liturghia euharistică.
94. Recits d'un Pelerin, "Les cahiers du Rhlme", 1948, p. 48.