Ortodoxia - Paul Evdokimov

370 ORTODOXIA
fel propriul Său cuvânt, mai precis: "Duhul Cuvântului". Aceasta nu
adaugă nimic nou la cuvântul Domnului, nici nu-l dublează, ci îl interpretează;
prin ceea ce este scris, ne dă înţelesul, spiritul lui. De aceea,
Sinodul apostolic din Ierusalim a folosit formula "Părutu-s-a Duhului
Sfânt şi nouă". Sub tndrumarea Duhului, apostolii au format "tradiţia
apostolică" şi au inaugurat astfel principiul transmiterii. Care este,
aşadar, legătura dintre tradiţia apostolică şi tradiţia Bisericii, şi unde se
statorniceşte sigur traditia Bisericii şi unde se situează sigur traditiil
Reformatorilor? Care este criteriul universal al întregii Biserici, criteriul
conformitătii sale cu traditia apostolică şi cine îl exercită? Sinodul din
Ierusalim arată colegiul apostolic în exercitiul puterii lui de a hotărî sau
de a omologa; de exemplu, pe Sfântul Pavel, "apostol prin efractie", şi
aceasta este puterea Bisericii. Cum este constituită? Reforma supune
"mărturisirile. de credinţă" criticii prin Scriptură, iar acesta este magisteriul
teologilor. Aceştia afirmă, spre exemplu, că centrul Scripturilor
este justificarea prin credinţă (ori traditia patristică îl ignoră sub această
formă bisericească şi găseşte că centrul Scripturii este în recapitularea
totului în Hristos) şi, prin aceasta, ei "reformează" moştenirea apostolică
şi patristică. Cine poate să o justifice? Justificarea, sfinţirea, soia
fide şi soia Scriptura, semper justus et peccator, păcatul şi harul, toate
aceste notiuni doctrinare sunt rodul unei munci omeneşti asupra textului
sfânt: veracitatea lui obiectivă cere un criteriu obiectiv, bisericesc.
Regula de credinţă, Crezul Apostolilor, are o valoare normativă pentru
toti, dar nu-şi are originea în apostoli. Care este valoarea Faptelor
Duhului Sfânt, Care vorbeşte în Biserica post-apostolică?
3) "Biserica este judecată prin Cuvântul". Această teză pune o
alternativă: sau teologii judecă pe episcopi, sau Duhul Sfânt judecă
Biserica, adică cu ajutorul Duhului Cuvântului. Dacă punem Biblia mai
presus de Biserică, riscăm să n-o mai citim in Biserică, în contextul
rugăciunii şi adorării liturgice, unde "Duhul însuşi Se roagă pentru noi
cu suspine negrăite" (Rom. 8, 26).
4) So/a fide - soia Scriptura, ambele înseamnă harul, darul lui
Dumnezeu care se dă oamenilor. Omul se încrede cu totul în
Cuvântul, Îl primeşte, Îl împropriază în fiinta sa, se încorporează el
însuşi în Cuvântul. Dar receptivitatea aceasta de o amploare totalitară
poate fi doar pasivă? Acţiunii lui Dumnezeu ii răspunde reactia omenească.
A reduce întreg Misterul numai la singura actiune a lui
Dumnezeu, Care vorbeşte, Se ascultă şi-Şi răspunde în om, prezintă
riscul, se pare, de a-1 suprima pe om, a suprima dialogul, ar Dumnezeu
il numeşte pe om "tu".
5) Prezenta lui Dumnezeu se poate reduce la singura formă a
Cuvântului? Tainele au fost ele adăugate Cuvântului pentru o mai vastă