Ortodoxia - Paul Evdokimov

l'iTRODUCERE ISTORICĂ 41
uman şi pune istoria sub semnul hristificării universale. Hristos,
Dumnezeu-Omul, după VI. Soloviev, se împlineşte în Hristos,
Dumnezeu-Omenire: Biserica oamenilor, a îngerilor şi a cosmosului.
Slavofilii aplică principiul teandric gnozeologiei sau epistemologiei şi
clfirrnă că structura conştiintei şi a cunoştintei este colegială. Inteligenta
omenească îşi schimbă natura când se integrează în sfera religioasă
(gnoza lui Clement Alexandrinul). Inteligenta unită cu "inima", in sensul
biblic. transcende ratiunea discursivă. dianoia cerebrală către intelect -
nous, capabilă de cunoaştere iluminativă şi de iubire unitivă.
Cunoaşterea este funcţia vietii, ea este un act care angajează fiinta
omenească întreagă, cu toate facultătile sufletului ei. O astfel de
cunoaştere vie (teza slavofililor) contribuie la unificarea conştiinţei în
Duhul Sfânt. Ea descifrează intelesul ascuns, prin cooperarea cu
ipostaza Duhului. Omul, "în situatia istorică", se află intre nefiinţă şi
existent, iar în actul cunoaşterii efective el schimbă fiinta, afirrnându-se
ca subiect, ca existent. Vl. Soloviev80 se apropie de conceptia
palamită şi face deosebire între fiinţă şi existent: fiinta este predicatul
ontologic al subiectului existent. Orice filosofie unilaterală a fiintei
(ontologie) face din predicat o realitate în sine şi atinge abstractia.
Gânditorul este înainte de toate un existent, el năzuieşte să inteleaga
această realitate căreia ii apartine fiinta, prin conlucrare. Un atare existentialism
ne învaţă să observăm că fiinta este mai mult lumină, foc,
suflu, decât să o definim ca o fiinţă statică, nemişcată.
Dumnezeu este mai presus de orice concept despre Absolut, ceea
ce anulează orice iortă de argumentare a dovezilor raţionale prin
cauzalitate pe planul fiinţei. Putem relua argumentarea pe planul existentei,
iar aceasta înseamnă evidenta apofatică a lui Deus absconditus
(aspectul apofatic) al argumentului lui Anse[m81_ Aceasta ne prezintă
intreaga existeqţă sub forma "memorialului" liturgic, adică relativă la
Dumnezeu, care se referă la El; căci ideea de Dumnezeu nu poate fi disociată,
ea este organic legată de orice gândire normativă, adică intenţiona!
indrurnată82_ Prin faptul că adevărul conlocuieşte, criteriul său nu este
logic, ci evidentia.l, revelentia.L
Un maximalism foarte rusesc, adică negarea brutală a căilor de
mijloc, conferă gândirii ruseşti un caracter totodată istoriosofic şi esha-
80. La crise de la philosophie occidentale, 1874; "Les principes de la connaissance
integrale", 1877, "Critique des principes abstraits,''1880 (în ruse~te).
81. A se vedea: P. Evdokimov, L 'aspect apophatique de /'argument de Saint
Anselme; in "Journees anselmiennes de l'abbaye du Bec-Hellouin", 1959. Spicilegium
Heccense, p. 233.
82. Simon Frank, La connaissance de l'ltre, Aubier, 1937; "Despre ce nu poate fi
transpus în concepte", Paris, 1933 (în ruseşte). B. Vycheslavtsev, L'Ethique de /'Eros
transfigurA, Y .M .C .A., Press, Paris, 1932 (in ruseşte).