Ortodoxia - Paul Evdokimov

CREDINŢA BISERICII 207
Seva meditatiilor Părinţilor, imnografia liturgică, icoana- conştiinţa
dogmatică şi canonică -, toate aceste elemente care constituie traditia
formează o lume prin esentă dinamică, o sferă vie a răsunetului
Cuvântului, inseparabil de Cuvântul însuşi, ca o urmare vie a Sa;
Trupul său astfel zidit îşi are acelaşi izvor de inspiratie. Aici nu este
deloc vorba să căutăm răspunsuri gata făcute în arhivele trecutului.
Este vorba să mergem la izvoarele curate ale traditiei, să ne însuşim
marea experienţă a Bisericii şi să vedem în sine dezvoltându-se instinctul
Ortodoxiei care va conduce paşii în lăuntrul consensului părinţilor şi
a/ apostoliei Bisericii. Aceasta, până în momentul în care intelegem
deodată că prin formele multiple ale Bisericii, prin toate elementele
tradiţiei, Hristos însuşi comentează propriile Sale cuvinte. Duhul adevereşte,
dar mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt, epicleza scripturistică,
nu lucrează decât în universalitatea Trupului, pentru că Duhul Sfânt se
odihneşte pe omenitatea lui Hristos devenită Biserică.
Mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt priveşte inspiraţia textului sfânt.
Nu trebuie să amestecăm nici o dată această mărturie foarte deosebită
cu interpretarea textului. Biserica este Hristos întreg, cea care pune în
contextul veşnic viu al lui Hristos cuvintele pe care El le-a grăit în timpul
vietii Sale pământeşti. Dumnezeu a vorbit şi El continuă să
comenteze cuvintele Sale. Astfel, Biblia, comentată dumnezeieşte,
include în deplinătatea sa traditia ca pe urmaşa sa firească, adică interpretarea
sa mereu în mers. Tradiţia mărturiseşte despre Scriptură, iar
aceasta face parte din traditie, cu toate acestea Biblia rămâne primul
izvor al credintei cu un primat şi o autoritate absolută. "Evanghelia
veşnică" (Apocalipsa 4, 6) este criteriul adevărului şi la ea trebuie să se
refere orice altă formă. Întreaga tradiţie şi orice dogmă trebuie să fie
totdeauna de acord cu Sfânta Scriptură. În afară de aria redusă şi
foarte precisă a dogmelor, traditia nu are nici un criteriu formal sau
vreun organ exterior care ar avea puterea să codifice o citire normativă
a textului. Traditia ne conduce spre evidenta a ceea ce este ortodox
sau eterodox, din lăuntrul vietii ei. Totuşi, putem descoperi câteva indicatii
prealabile oricărei citiri sfinte.
1) Orice pasaj trebuie citit în contextul cărţii respective, apoi în cel
al Bibliei şi al Bisericii; orice element trebuie să fie comentat în lumina
întregului său. Paralelele ne ajută să înţelegem continutul specific al
pericopei. Pericopele scripturistice folosite liturgic aduc preciziuni
bogate, prin textul citit în legătură cu timpul sărbătorit şi comentariul
său imnografic (aşa, spre exemplu, { Corinteni 4, 1-4 este citit în ziua
de Bobotează, iar sfârşitul Evangheliei lui Matei, când se sfinţeşte untdelemnul
etc.). Citirea liturgică ia putere din evenimentul istorisit şi
devine "plinirea" lui prezentă.