Ortodoxia - Paul Evdokimov

ESHATONUL SAU LUCRURILE DE PE URMĂ
335
infinită. Ea nu este un scop în sine: rămasă numai în limitele sale proprii,
problema este insolubilă. Obiectivată, ea devine un sistem de
constrângeri. Adevărată, ea este sfera în care omul creează valorile şi
exprimă adevărul său "teurgic"7; dar acest adevăr depăşeşte prezentul
temporal, forma acestei lumi, şi de aceea cultura, în punctul ei culminant,
se depăşeşte şi devine în mod esential simbol, semnul Celui "cu
totul altul". Mai curând sau mai târziu, arta, gândirea, conştiinţa
morală, elementul social se opresc la propriile lor limite şi atunci se
impune o alegere: să se instaleze în infinitul vicios al propriei ei imanente,
să se îmbete cu nimicul ei, sau să transceandă limitările ei sufocante,
să treacă în transparenta apelor sale limpezi, să reflecte
transcendentul. Dumnezeu a vrut ca Împărăţia Lui să nu fie accesibilă
decât prin haosul acestei lumi; Împărăţia nu este o transplantare
străină, ci revelatia profunzimii numenale ascunse a acestei lumi.
Azi, cavalerii Apocalipsei străbat lumea. Cavalerul alb,
învingătorul, Hristos, se înconjoară de însotitori ciudati: cavalerii care
înfăţişează războiul, foamea, moartea. Creştinismul nu este el oare lovit
de un somn greu, tragic, chiar în momentul în care lumea se descompune,
se desface? Lumea este plină de erezii creştine din cauza
creştinilor înşişi care nu ştiu să manifeste prezenta triumfătoare a Vietii.
Creştinătatea a pierdut simtul atât de puternic al lui Israel - gens
prophetica - "popor-metaforă" -, de a fi popor teofanic; Hristos apocaliptic
se deosebeşte de Hristos istoric şi prin spatiile lumii aduce ultima
criză, judecata sub o lumină paradoxală, neaşteptată, ca judecata
asupra lui Iov şi a prietenilor lui.
Puntile se prăbuşesc, legăturile se rup. Este o situaţie mai
neliniştitoare decât la primul Turn Babel: acum nu putem vorbi de o
amestecare a limbilor, ci de o confuzie a spiritelor. Lumea se retrage în
ea însăşi şi poate că nu va mai auzi niciodată glasul lui Hristos;
creştinătatea se retrage şi ea in ea însăşi şi nu mai are nici o putere
asupra istoriei. Ea s-a instalat prea mult în timp, sau în cele mai
neînsemnate probleme ale vietii cotidiene, atât de orbeşte, că altii se
ocupă de reconstrucţia lumii şi caută marea sinteză a destinului ei cel
nou. Aceasta este actualitatea brutală. Cu totul altul este pre-destinul
purtat de suflarea Duhului. Expectandum nobis etiam et corporis ver
est... 8. Mesajul învierii afundă lucrurile istorice, şi deci cultura, în
această aşteptare a ultimei primăveri.
7. Cuvântul a fost falsificat de Soloviev în sensul unei actiuni asupra lui Dumnezeu;
in realitate este vorba de sinergismul lucrărilor dumnezeieşti şi al spiritului creator in
vederea Împărăţiei.
8. Minuc. Felix, Octavius, 34.