Ortodoxia - Paul Evdokimov

268 ORTODOXIA
Greşeala acestei învăţături constă in aceea că se ocupă de obiect,şi nu
de subiect, adică de pâine, şi nu de om. Nu trebuie analizată cvasichimic
minunea în funcţie de simţurile noastre; mai degrabă trebuie să
acuzăm simturile noastre că nu pot să vadă adevărata minune, realitatea
cerească. Există o asemănare în minunea Schimbării la Fată a
Mântuitorului pe Muntele Tabor. Nu s-a schimbat Hristos, ci ochii
apostolilor s-au deschis pentru o clipă. Sfântul Ioan Damaschin zice:
"Epicleza lucrează ceea ce nu este accesibil decât credintei" 11 O. Este
deci inutil să mai filosofăm despre acest lucru. Apusenii încearcă, prin
învăţătura lor, să pătrundă în inima minunii şi să explice ce semnifică;
răsăritenii privesc cu ochii credintei şi văd de-o dată trupul şi sângele şi
nimic altceva.
Euharistia este dată ''ca hrană" spre a fi consumată. Adorarea
darurilor reifică manifestarea fiintei cereşti şi contrazice Înălţarea.
Ortodoxia nu expune darurile, ci le păstrează numai pentru
împărtăşanie. Adorarea din cursul liturghiei este o parte integrantă a
adorării liturgice a misterului lui Hristos. Nu ne închinăm înaintea
darurilor, ci înaintea Duhului din daruri, înaintea venirii liturgice a lui
Hristos pe care Duhul Sfânt o arată şi care nu mai are aceeaşi realitate
in afară de liturghie.
Sfântul Ioan Damaschin exprimă învăţătura Bisericii când zice:
"Nu coboară trupul care s-a înăltat la ceruri, ci pâinea şi vinul se prefac
în trup şi in sânge şi nu fac.decât unul şi acelasf'lll. Tot astfel, enciclica
patriarhilor răsăriteni zice: "Pâinea devine una cu Trupul care
rămâne în ceruri"l12.
Episcopul Veniamin din Arsamas vorbeşte în Masa Nouă de trei
proscomidieri, trei daruri in cursul unei liturghii: primul dar este adus de
credincioşi,care se pune pe masa jertfei (proscomidie) pâinea şi vinul; al
doilea este mutarea acestor daruri mai înainte sfintite pe masa altarului
şi, in fine, al treilea este mutarea darurilor acestui altar văzut pe cel
nevăzut al Sfintei Treimi, ridicarea la cer prin invocarea epiclezei şi
prefacerea lor in trupul şi sângele lui Hristos, aduse din nou pe altarul
cel văzut al Bisericii. Astfel, pâinea şi vinul se unesc cu realitatea
cerească a lui Hristos devenind o parte din El: "Pâinea devine Mielul, şi
nu jertfirea repetată la nesfârşit a Mielului"ll3.
După sfintire, pâinea este mai mult decât pâine. Minunea nu este
lucrarea subiectivă a credinciosului, prin puterea credintei sale.
Lucrarea sacramentală este absolut transsubiectivă: omul consumă
110. De fide orth. IV, 13.
111. Ibidem.
112. Par. 17.
113. Nicolae CabasHa, op. cit., cap. XXX!l, p. 181.