Ortodoxia - Paul Evdokimov

RUGĂCIUNEA B!SER!CO 243
construieşte trupul vizibil al Bisericii, dar în reaUtate acest trup este
invizibilul Bisericii, este locul manifestării sale. Teologia apofatică,
ascetismul interzic orice imagine şi orice închipuire în viata mistică şi cu
toate acestea aprobă şi impun icoana. Tocmai pentru că icoana, în
simbolismul ei, se înaltă şi atinge propriul ei apofatism, ea suprimă
orice ilustrare, icoana nu zugrăveşte niciodată transcendentul, ea nu
face din transcendent "un lucru", ea zugrăveşte prezenta lui, iar regulile
sale stricte apără lumea spirituală de orice obiectivare prin lumea
simturilor. Tot ceea ce este dincoace de această limită de foc nu mai
este o icoană, nu mai este o minune. O astfel de artă cade în cele mai
monstruoase falsificări ale sacrului; şi este expresia unei creatii din cele
mai dubioase. Aceasta este toată deosebirea dintre Biblie si un manual
şcolar de teologie, dintre Taina ca act şi o conferinta despre Taină.
Atunci când imaginatia omenească nu este harismatică, este supărător
de săracă, ca florile de hârtie fără roua dimineţji73. Încercarea nebunească
de a face un portret al Duhului, ni-L arată pe Dumnezeu
Tatăl sub trăsăturile unui bătrân senil, iar pe Theotokos ca pe o femeie
seducătoare.
7. Semnele şi simbolurile
Un semn ne infonnează, ne dă de ştire, ne arată (firma unui magazin,
o borna kilometrică). Un simbol este totdeauna în raport de
apartenenţă şi de comuniune de esentă cu ceea ce simbolizează, iar
ceea ce simbolizează este prezent în propriul său simbol.
Întâlnim în arta catacombelor arta "semnificativă" pură. Scopul ei
este simplu şi imediat: proclamă mântuirea şi ne arată instrumentele
sale cu ajutorul semnelor cifrate. Putem să le clasificăm în trei grupe: 1)
tot ceea ce are legătură cu apa - adică corabia lui Noe, Iona, Moise,
peştele şi ancora; 2) tot ceea ce are legătură cu pâinea şi vinul:
inmultirea pâinilor, spicele de grâu, vita; şi în fine 3) chipurile mântuirii
şi ale celor mântuiti - tinerii din cuptorul cel aprins, David în mijlocul
leilor, pasărea phfinix, Lazăr înviat, Păstorul cel bun. Personajele au
nwnai strictul necesar ca să exprime o actiune mântuitoare; spre exemplu,
un mort este înviat, cel ce piere este mântuit. Nu se ţine seama de
nici o formă artistică, iar orice interpretare teologică lipseşte. Bunul
Păstor nu reprezintă nicidecum pe Hristos, ci vrea să spună doar:
Mântuitorul mântuieşte cu adevărat. Tot aşa şi Daniel în mijlocul leilor
73. Este simptomatic faptul că canoanele interzic icoanele de hartie (reprnducer(!~
icoanelor în serie tipografica), ca şi vânzare a comercialii - cel mult icoanele pot ti dăr~it••.
Practica curentă poartă ~Hgmatele decadente! destul de recente.