Ortodoxia - Paul Evdokimov

ANTROPOLOGIA 63
din punct de vedere metodologie, o antropologie a lui Dumnezeu62.
Sfântul Grigorie de Nisa63, care cunoaşte perfect principiul conformitătii,
porneşte de la Dumnezeu, adică de la prototip64, ca să
înţeleagă tipul şi să definească esenta omului, ca chip al Celui c.e este.
El "reconstituie" omul cu ajutorul a ceea ce este dumnezeiesc. In felul
acesta, Părinţii răsăriteni construiesc teologia omului. Pe de altă parte,
concepţia antropologică depinde şi de momentul în care situăm originile
omului. Dacă începem cu omul de când a căzut în păcat, atunci
nu-i vom examina destinul său decât între parantezele istoriei
pământeşti. În acest caz, vom începe să citim Sfânta Scriptură de la
capitolul al treilea al Genezei şi ne vom opri la istorisirea Judecăţii din
urmă.
Fericitul Augustin, doctorul învăţăturii despre păcatul originar, a
pus accentul cel mai puternic pe corupţia radicală a firii omeneşti, în
teza sa pesimistă despre massa damnata. Această viziune conduce în
mod logic, cu o acuitate tragică, la consecinţa sa şi, iată, doctrina predestinării.
Fericitul Augustin nu a dezvoltat această teorie a
predestinării până în ultimele ei consecinţe logice, care I-au determinat
să se oprească înspăimântat, în fata acestor redutabile consecinte, din
pricina activităţii sale pastorale, ca episcop de Hippo. Mai târziu, în
vremea Reformei, alţii, cu un curaj aproape sălbatic, au ajuns până la
ultima expresie logică şi implacabilă a acestei doctrine: conceptia
despre o dublă predestinare65. Aceasta înseamnă că Hristos, în
milostivirea Sa, nu Şi-a vărsat sângele decât pentru aleşii Săi, şi că
Dumnezeu a blocat chiar actul creării lumii, printr-o împărţire iniţială: a
început cu iadul, locul celor condamnaţi, şi a creat o categorie de
oameni, ca să-I populeze; iar în felul acesta Şi-a manifestat dreptatea Sa.
Ortodoxia a dovedit o admirabilă prudentă, pentru că nu a vrut
niciodată să formuleze o dogmă cu privire la soarta ultimă a omului.
Din fericire, această taină nu poate fi dezlegată şi orice speculaţie
asupra timpului şi etemitătii, gingaşă prin ea însăşi, se opreşte în faţa
expresiei scripturistice: a.lG:Jva.c; tGJv a.lGJvmv - "veacul veacurilor"; iar
aceasta nu poate conţine nici o doctrină clară, căci nu înseamnă altceva
decât o oarecare măsură, un interval de timp. Pe de altă parte, conceptia
despre coexistenta veşnică a iadului şi raiului etemizează dualis-
62. Aceasta se cheamă teoria psihologică a procesiunilor, in care se face o analiză
subtilă a sufletului, r~ şă se găsească in el chipul Treimii. Cf. Augustin, De Trinitate,
pL., 42, 931-982.
63. De opificio hominis; Macrina; Ad imaginem Oei.
64. Omul nu poate fi definit decât de sus, de la Arhetipul său dumnezeiesc şi, pentru
aceasta, teologia ortodoxă nu acceptă ideea "naturii pure".
65. Calvin afirmă că cine admite alegerea prin har, dar tăgăduieşte alegerea prin
moarte,săvârşeşte "o copilărie", "o gravă prostie".