Ortodoxia - Paul Evdokimov

INTRODUCERE ISTORICA 21
1parent al unui anahoret este o normă chiar pentru cenobiti şi rămâne
:alea cea strâmtă pentru acei câtiva, chemati să fie lwnina şi sarea
umii. Cu toate acestea nu există nici o deosebire de vietuire creştină,
:ăci Sfântul Ioan Hrisostom subliniază de-ajuns identitatea de ideal a
uturor creştinilor: "Cei care trăiesc în mijlocul lumii, deşi sunt
:ăsătoriti, trebuie să se asemene în toate celelalte călugărilor"28. Pe
!Temea Părintilor nu era decât o singură viaţă duhovnicească, univeriaUzată
în aplicările sale, iar aceasta era asceza monastică: stăpânirea
asupra simturilor, rugăciunea şi citirea textelor sfinte. Traditia consideră
viata ascetică drept un dar harismatic29. Sfintii sunt făcători de
minuni, martiri, tămăduitori şi in acelaşi timp asceţi.
7. Cauza eficientă şi cauza formală
Apusul şi Răsăritul se deosebesc, iarăşi, şi in concepţia lor despre
har şi in cea despre mântuire. Teologia scolastică, îndrumată de "aristoteUsm",
socoteşte că actiunea lui Dumnezeu in lwne reprezintă efectul
unei cauzalităti eficiente. Cu ajutorul unor forte noi supra-adăugate
de har, omul aspiră la viziunea directă a fiintei dumnezeieşti. Odată ce
au ajuns in stare să săvârşească actiuni duhovniceşti, credincioşii se
unesc intr-o societate organizată - ecclesia militans - ca să cucerească
lumea şi Binele suprem. Aceasta este o conceptie cu totul morală şi
juridică despre roadele răscumpărării. Pentru Răsărit, dumnezeiescul
constituie ratiunea de a fi lăuntrică (cauzalitatea formală) care ajunge la
ontologia fiintelor şi le determină. Fiecare fiintă creată se înfăţişează ca
o participare la fiinta dumnezeiască, ca o asemănare, care să satisfacă
ideea dMnă despre om. Desăvârşirea omului este o lucrare care-i structurează
intreaga fiintă după chip şi asemănare. Harul, ca înduhovnicire
a fiintei, prin puterile dătătoare de viată, contribuie la restaurarea
omenirii şi o indumnezeieşte. Dezvoltarea omului se realizează prin
participarea sa la conditiile vietii dumnezeieşti (nemurire, simplitate,
tntegritate). Opera răscwnpărării se situează astfel pe Unia plenitudinii
lntrupării: perihoreza sau schimbările intre firi, care sfintesc şi transfigurează
omul. Pe de o parte, apusenii au o antropologie de valoare
mai etică şi moralizatoare, care face să cadă accentul pe meritul
supranatural, pe cucerirea lumii şi pe viziunea preafericită a lui
Dumnezeu. Pe de altă parte, antropologia răsăritenilor are o tendinţă
ontologică, in care omul este ilwninat şi schimbat intr-o fiintă îndW!lnezeită,
prin "participarea la firea dumnezeiască" (Il Petru 1,4). In
Apus, accentul cade pe capacitatea de comportare conform cu modul
dMn, iar in Răsărit accentul se pune pe făptura cea nouă şi pe exis-
28. Horn. in epist. ad Haebr. 7, 41.
29. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Catech. myst, 16, 12.