Ortodoxia - Paul Evdokimov

ESHATONUL SAU LUCRURILE DE PE URMĂ 369
Sfânta Scriptură? Există două directii în teologie care, ambele, se
găsesc intr-un impas: istoricismul pur al teologiei liberale şi monismul
actualist al aşa-zisei "teologii dialectice", impas datorat poate lipsei
adevăratei dialectici a teandrismului, dialectica "datului" şi "a actiunii"
cuprinse în dogma de la Calcedon. În adevăr, "Hristos are două firi. Ce
mă priveşte aceasta?" între ba Luther 73. "Pentru Luther, misterul
înbupării nu constă atât în faptul că Dumnezeu este participant al firii
omeneşti, ci în aceea că a devenit participant la păcatul omenesc"7 4.
Karl Barth socoteşte că hristologia lui Luther, dusă până la ultima sa
limită, merge în directia monofizismului, pe când cea a lui Calvin ar
merge mai curând în sensul nestorianismului75_ Reforma pare că nu
acordă întreaga sa valoare echilibrului trinitar. Teologia Duhului Sfânt
este elocventă, în această privintă. Duhul Sfânt se înfătişează ca o epifanie
a Cuvântului şi Il vesteşte, Îl actualizează neîncetat. Unitatea
izvorului uneşte actul şi actualizarea, traditum şi actus tradendi,
comoara şi transmiterea ei mereu actuală. Dumnezeu a vorbit în
Hristos, Dumnezeu a continuat să vorbească în Duhul Sfânt, să interpreteze
propriul Său Cuvânt, să-L actualizeze în orice epocă, cu ajutorul
traditiei. Predicarea Bisericii în decursul istoriei face din predică o
traditie neîntreruptă, luminată de Duhul Sfânt, in orice moment al existentei
istorice. Tainele înlocuiesc "minunile" evanghelice şi continuă
vizibilitatea istorică a lui Hristos, memorialul liturgic o trăieşte, cuvântul
o vesteşte. Toate împreună constituie o actualizare necurmată, continuată
în timpul propriu al Bisericii, care este timpul traditiei. Identitatea
lăuntrică a tuturor acestor elemente este însăşi esenta şi faptul universalitătii
Bisericii. Sinodul din Efes (431) spune despre Sinodul de la
Niceea că "Sfintii Părinţi s-au adunat cu Duhul Sfânt"76_ Sfântul Chiril
al Alexandriei declară că Hristos prezidează in chip nevăzut şi
luminează sinoadele 77.
2) Karl Barth atrage atentia asupra unei mari ambiguităti în
folosirea notiunii de "cuvânt", care poate să însemneze: a doua
ipostază a Treimii, actul transcendent al lui Dumnezeu care se
adresează omului, Sfânta Scriptură şi predicarea-interpretare.
Mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt confirmă caracterul inspirat al
Bibliei şi nu trebuie, in nici un caz, să fie confundat cu interpretarea.
Aceasta cere epicleza şi lucrarea Duhului-Interpret dumnezeiesc în
lăuntrul Trupului constituit, Biserica. Duhul Adevărului inaugurează ast-
73. Opere, ed. Erlangen, 35, 207.
74. Maurer. Von der Freiheit eines Christenmenschen, Goettingen 1949, p. 39.
75. KiTch/. Dogm. 1, 2, p. 27.
76_ Denzinger, 125.
77 _ Ep. 55 de Symb. P .G. 77, 293.