Ortodoxia - Paul Evdokimov

ESHATONUL SAU LUCRURD..E DE PE UR:-1Ă
357
al curăţiei,
Această existentă este drumul anagogic al desăvârşirii şi
trecerea prin focul săbiilor de flăcări ale heruvimilor care nu ard decât
pe cei răi. Sufletele purificate urcă treptat, treptat, prin initierea in
taina cerească, şi se apropie de Templu, Mielul. Părinţii numesc de
asemenea Împărăţia Duh Sfânt. Îngerii şi oamenii intră in ea, într-o
intercomuniune prealabilă şi, cântând Sanch.Js, urcă împreună in pridvorul
"Casei celui Veşnic". Acesta este altarul unde intră Domnul (Evr.
9, 24) şi unde "prietenii răniti ai Mirelui" sunt strâns uniti în Ceata
sfintilor (Communio Sanctorum), in jurul inimii care sângerează a
Dumnezeului-Om: Theos-Anthropos.
Este tot viata fără de trup, îmbrăcată cu prezenta lui Hristos, al
Cărui trup preamărit suplineşte sufletele dezgolite de trup. Simturile
lăuntrice ale spiritului sesizează invizibilul. Comuniunea de rugăciune cu
Biserica pământească presupune că sufletele celor răposaţi au o memorie
activă în sânul "odihnei sabatice" preliminare: "sfintii se odihnesc
acum, pentru că faptele lor vin după ei" (Apoc. 14, 13). Este
aşteptarea activă în timp ce Biserica se inveşmântă cu haină curată:
acestea sunt faptele sfinţilor (Apoc. 19, 8).
"Eu dorm, dar inima-mi veghează" (Cânt. Cânt. 5, 2) vorbeşte de
somnul priveghiu al "micii învieri''. Sufletele urcă treptele, dar aşteaptă
Ziua Domnului "pentru că nu mai este decât un singur trup care
aşteaptă ... fericirea deplină"50. Taina unităţii strânse a lui Hristos cu
Biserica Sa este taina Trupului întreg, a "snopului legat şi a grânelor
secerate" (Sfântul Chiril al Alexandriei) şi numai acestei plinătăti i se
deschide adâncul Tatălui; privirea tuturor se îndreaptă spre acest
moment ultim. Euharistia ne pregăteşte deja pentru această clipă şi
chiar numele de Biserică nu-şi va dobândi întreaga sa semnificatie
decât în momentul învierii universale: prin constituirea Trupului întreg
(Totus Christus). Rugăciunea celor vii pentru cei morti şi a celor morti
pentru cei vii umple această aşteptare dintre cei doi eoni şi
condiţionează Ceata Sfinţilor. Aceasta este istoria ca Timp de pregătire
eshatologică, care nu este nicidecum un viitorism, o lansare în viitor, ci
este sfinţirea prezentului, prin participarea activă a tuturor, a celor vii,
d celor morti şi a îngerilor, la destinul unic al omului în Hristos. Nu este
o evolutie, ci o involuţie (dezvoltarea plină a patentelor lăuntrice, a
energiei proprii germinale, n.tr.) care se îndreaptă spre plinire. Scopul
-;uprem al Sfintilor nu este numai acela de a se uni cu Sfânta Treime, ci
"să exprime însăşi unitatea Sfintei Treimi"51
50. Origen, In Levit., Om. 7, 2.
51. Sfântul Maxim, Amb. P.G., 91, 1196 B.