Ortodoxia - Paul Evdokimov

INTRODUCERE ISTORICĂ 15
chiar sensul adevărului pe care îl transmitea, ca să formuleze temeiurile
credintei, a trebuit să consimtă să se depăşească, situându-se în
lăuntrul dogmei. Nu mai este gândirea care se gândeşte pe sine, în
autonomia ei proprie, ci este gândirea care participă la un adevăr mai
mare decât ea şi îl traduce.
3. Functia de interpretare
Sfântul Apostol Pavel, vorbind atenienilor, interpretează propria
lor înţelepciune şi ca atare o desăvârşeşte. Cu fata la templul "dumnezeului
necunoscut", el îl descifrează şi îi dă numele lui Hristos.
Raţiunea nu mai are nevoie nici să se plăsmuiască şi nici să
plăsmuiască, cu atât mai puţin "să construiască cu elemente date";
gândirea creştină constituie, înainte de toate, o înţelegere intuitivă a
adevărului care i se înfăţişează; este o citire creatoare, o interpretare.
În celebra "simfonie" bizantină, în diarhia celor două puteri, patriarhul
are privilegiul harismatic să interpreteze adevărul. Chiar Iisus nu spune
"nimic de la El însuşi", ci reproduce pe Tatăl. Biserica posedă harisma
apostolică de a interpreta Sfintele Scripturi. Dogmele, scrierile inspirate
cultul constituie un comentariu viu, în care însuşi
ale Părinţilor,
Cuvântul interpretează
necontenit propriile Sale cuvinte, cu ajutorul
acestor forme multiple.
Orice erezie se naşte din depăşirea ilegală a regulilor de interpretare,
statornicite de Tradiţia apostolică. Conflictele ne arată că
adevăratul principiu al lui virtus traditionis nu este cel al intelectului pur,
ci îşi are obârşia în experierea eclesială a lui Dumnezeu; adică să-L
ascultăm pe Hristos chiar din lăuntrul Trupului Său şi să ne supunem
interpretării pe care El însuşi o dă.
Speculaţia filosofică a marilor eretici se împotmoleşte şi sucombă
în sterilitatea fără rost a raţiunii care se gândeşte pe sine. Dogma
scoate înţelesul Revelaţiei, dar structura logică a enunturilor sale se
introduce ca un fluviu între malurile negrăitei apofaze, aşa cum spune
Sfântul Vasile cel Mare9: "este solia substanţei dumnezeieşti, aceea de
a înţelege neînţelesul". Dogma hristologică sau trinitară este, în mod
evident, mai presus de legile logice ale numărului, cu toate acestea,
teologia, fără să cadă vreodată în irationalism, înalţă justificat gândirea
în planul supra-logic, în care nu se folosesc în nici un fel legile noastre
formale. Fără să le distrugă sau să le contrazică, ea ne deprinde cu discernăminte
salutare: "Un bun teolog afirmă când un lucru, când altul,
9. Epistola 234, n. 2; P.G. 32, col. 868.