Ortodoxia - Paul Evdokimov

ESHATONUL SAU LUCRURILE DE PE URMĂ 343
clar. Ribnul este rupt chiar între epocile apropiate; istoricii descoperă
paralel cu mersul înainte şi un progres în regres. De altfel, obiectivitatea
oricărui istoric este totdeauna relativă şi se impune o alegere între
mai multe lecturi posibile.
Viziunea secularizată neagă termenul initial al creatiei şi
deplasează orice accent pe termenul final: umanitatea reconstituită în
forma ei perfectă. Acest termen, chiar numai el, asigură mersul
implacabil al istoriei către acordul său final absolut firesc. Forţa
motrice a materiei secretă conştiinţa umană, aşa cum ficatul secretă
bila, şi la urmă se dezvoltă în Logos. Omul rupe lanţul alienărilor şi se
constituie în constructorul propriului lui destin. În general, nu mai
există istorici ai absurdului pur, totuşi, finalismul naiv riscă să
deraieze: este paradisul echivoc al marxiştilor sau tensiunea
existenţialiştilor care nu duce nicăieri.
"Omul depăşeşte infinit pe om" - cum spune Pascal, devine la
Nietzsche o necesitate şi-1 conduce să propună cele două nebunii, singurele
posibile. Trebuie să fii nebun ca să accepti întoarcerile eterne
ale lui Nietzsche, cum trebuie să fii nebun ca să accepţi "nebunia
crucii"l7, a Sfântului Pavel: demonismul sau sfinţenia, singurele
transcendente către "un altul". Dilema rămâne fundamentală: ori închis
aici jos, asupra singurei sale realităţi, sau deschis către dincolo.
Care este adevăratul punct de vedere? Există o mulţime de puncte
de vedere şi, apoi, ochiul deschis de care vorbeşte Evanghelia (Luca
11, 34). Nu este vorba de un unghi de vedere, ci de lumina proiectată
asupra totalităţii. Biblia ne aduce această viziune, dar în felul ei; ea
aprofundează cunoştinţe, dar mai ales ne învaţă să cinstim misterul în
taină. De aceea orice încercare omenească de a comenta istoric
Apocalipsa, de "a data evenimentele sale" cade. Ţinem in mâini amândouă
capetele lanţului, cel providenţial şi cel progresist, altfel spus:
meta-istoria şi istoria, dar cu sigurantă vom câştiga în adâncime dacă
facem un mare loc misterului, inexprimabilului.
Filosofia istoriei, foarte la modă în sec. XIX, a cedat poziţiile ei
teologiei istoriei. În locul principiilor etice de bine şi de rău, descoperim
pe Dumnezeu şi pe Satana. Ideea de Dumnezeu trece la prezenţa sa
vie: Dumnezeul istoriei Se revelează ca Dumnezeu în istorie.
Pentru greci, divinul era imobil. Lumea oamenilor este chipul
mobil al imobilismului zeilor. Mişcarea ei reproduce periodic aceleaşi
evenimente. Pesimistului Ecleziast, cu al lui "nu este nimic nou sub
soare" (1, 9), îi răspunde strălucitul optimism şi dinamism al Sfântului
17. Nietzsche semnează scrisorile sale "Răslignitlll" (a se vedea K. Jaspers,
Nietzsche et le christianisme, Paris, 1949, p. 102).