Ortodoxia - Paul Evdokimov

ANTROPOLOGIA 115
3. PatimJle
Purificarea are de înfruntat, înainte de toate, pătimirea - n:a8cx;,
adică excesiva dorintă a simturilor. Prin cultivarea metodică a
"supravegherii spiritului", a atentiei spirituale, metanoia ascetică
pătrunde chiar până la rădăcina patimilor. Clement Alexandrinul
defineşte patimile ca "o mişcare a sufletului impotriva naturii" 267.
Această conceptie alexandrină despre alterarea ordinii, deformată de
poftele simturilor (patimile), este împărtăşită de toti oamenii
duhovniceşti bizantini. Căderea cufundă fiinta în lumea simturilor,
înlănţuie sufletul - sediul sensibilitătii - în materie şi rupe astfel comuniunea
cu Dumnezeu. Dumnezeu este expulzat din lăuntrul omului, pe
măsură ce patimile se sălăşluiesc în lăuntrul omului şi se identifică cu
"duhurile intunericului, care se cuibăresc undeva in jurul inimii". De
aceea asceza, inainte de toate, obiectivează, exteriorizează tendintele
deifuge, îl dezleagă pe om de lume (in sensul patirnilor), face din el un
extra mundum factus. "Judecata eronată"268, discemământul axiologic
corupt îşi găsesc un obiect "impotriva naturii", se corn plac in dezordine
şi introduc dezordinea in sfera ratională, in spifit269. Memoria se
estompează, atentia slăbeşte (colocviul interior - syndiasmos -) şi
primeşte sugestii necurate. Dorinta se colorează cu "pofta trupească" şi
cu "iuteala la mânie" şi înclină spre consimtirea la păcat270. Din
capacitatea virtuală, vointa trece la faptă, iar răul prinde rădăcină în
suflet şi duce sufletul într-o grozavă robie - aixJ.laA.rocria. De aceea,
cunoaşterea desăvârşită a răului îl îndeamnă la cultivarea neîncetată a
atentiei ascetice, vegherea - nepsis - şi prin aceasta se deosebeşte radical
de sectele celor "curati", care cred că le este permis orice, numai
pentru faptul că se proclamă dincolo de bine şi de rău (pietismul lui
Molinos şi La Combe). Tăgăduirea sau ignorarea ascezei duc la grava
necunoaştere a legilor vietii spirituale, iar credinta simplist! confundă în
mod inevitabil psihicul cu duhovnicescul. Dacă "nimeni nu poate şti
prin el însuşi ceea ce îi trebuie"271, atunci supunerea faţă de regula
ascetică conduce la un echilibru perfect, care apără de neajunsul
pietist, cum şi de excesul pelagian.
267. Stromata li, 9, 13.
268. Sfântul VasUe, În psalm. 61; P. G., 29, 480 A.
269. Astfel, pentru Sfântul Grigorie de Nisa, aparitia fantomelor in cimitire arată o
materializare a sufletelor, consecinta unei iubiri excesive a lucrurilor pământeşti (P. G.,
46,88 BC.).
270. Marcu Eremitul, P. G., 66
271. Sfântul VasUe, Constitutiile monahale.