Ortodoxia - Paul Evdokimov

INTRODUCERE ISTORICĂ 11
La prima vedere, pare anarhică, tocmai pentru că este foarte
aproape de izvoarele palestiniene, evanghelice. Spiritualitatea sa, cultul
său, însuşi sufletul său îşi au obârşia în aceşti "inaintemergători ai lui
Dumnezeu", în Sfântul Simeon, Sfânta Ana, Sfântul Iosif, Sfântul Ioan
Botezătorul, în Apostoli, în cele dintâi generaţii de creştini. Cel ce
poate să intre fără prejudecată in lumea ortodoxă descoperă uşor
acest creştinism originar, chiar germenul său, mult îmbogăţit de experienta
nenumăratelor generatii, dar care s-a hrănit mereu din aceeaşi
unică rădăcină, înfiptă în pământul rodnic al Palestinei.
Evlavia sa, care pare "în afara veacului", este, in realitate,
aşteptarea cea mai veche care, cu elementele acestei lumi, scrie literele
sfinte ale cuvântului "maranatha". Acest eshatologism temeinic o apără
de influenţa lumii laice şi o determină să ignore modernismul, progresismul,
iluminismul dezordonat al sectelor sau obscurantismul
integriştilor3. Faptul că apusenii revin acum la izvoarele bogate ale
patristicii răsăritene şi ale liturghiei demonstrează că acuzatiile pe care
le aduceau Ortodoxiei că a ajuns un muzeu, un corp mumificat, nu
sunt decât interpretări greşite ale unor savanti rău informati sau
răuvoitori.
O cunoaştere obiectivă descoperă în orice amănunt al vietii ortodoxe
acelaşi cult al fidelităţii fată de Tradiţia primară. "Aşa credeau
Apostolii şi Părinţii" este formula sacră ce pecetluieşte actele sinodale şi
traduce grija statornică a Părinţilor sinoadelor. Citirea epistolelor în
timpulliturghiei zilnice se cheamă "Apostolul", amănunt destul de semnificativ,
căci acesta este chiar apostolul, martorul care este într-adevăr
de fată şi care vorbeşte. Mai este şi mărturia atât de iubită şi bine
păstrată a Martirilor şi a Mărturisitorilor, care arată că Biserica este
întemeiată pe sângele acestor "prieteni răniti ai Mirelui", pe credinta lor
totală. Tot aşa şi "Triumful Ortodoxiei", sărbătorit în prima Duminică
din Postul Mare, comemorează efortul eroic al Sinoadelor, când auzim
din nou glasul Părinţilor.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Ortodoxia nu a suferit
sfâşieri lăuntrice in trupul său; nu a cunoscut nici Reforma, nici
Contrareforma. Nu a fost tulburată nici de războaie religioase, nici de
patimile polemicii sau ale prozelitismului. Ea nu a schimbat nimic din
tezaurul apostolic al credinţei. Chiar azi, dacă gândirea sa teologică
progresează în chip uimitor, ea rămâne totuşi identică in structura sa,
3. Schisma vechilor credincioşi nu este o erezie dogmatică. Ea izvorăşte dintr-o
dureroasă dezamăgire, căci istoria nu lnfăptuieşte Împărătia Sfânti!.. Utopismul milenarist
şi teocratic dus până la ultima limită inspiră fuga de istorie, până la purificarea prin foc,
un fel de sinucidere eshatologică. Sectele, deşi nu prea numeroase, sunt aduse din afară
pe pământul rusesc, dar nu pot fi considerate ca un fenomen al Ortodoxiei.