Ortodoxia - Paul Evdokimov

ECLEZ!OLOGIA 167
aceea învierea şi urcarea sa la cer. În timpul slujbei, Biserica cântă:
"Înviază, Doamne, în odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale" (Ps.
132, 8); - "urmând pe Fiul, te-ai supus legilor firii si, după moartea ta,
inviezi ca să viezi veşnic cu Fiul tău" (la Utreniel;- "0, Preacurată, în
ziua aceasta, te-ai mutat de la pământ la cer" (Stihira glas 1 la
Vecernie).
Paralelismul - (foarte simptomatic pentru "înrudirea" acestor două
culmi arhetipice ale umanităţii) - a sărbătorilor Sfintei Fecioare şi a
Sfântului Ioan Botezătorul, este întrerupt la sărbătoarea Vesmântului
Fecioarei (2 iulie si 31 august) pe care ea "îl lasă pe pământ în locul
trupului ei", pe când Biserica sărbătoreşte de trei ori martiriul Sfântului
Ioan venerând "aflarea moastelor sale" care rămân aici pe pământ în
aşteptarea "Primăverii veşnice". Înăltarea Fecioarei este comentată totdeauna
ca un dar al Fiului pentru Maica Sa, iar Sfântul Ioan
Damaschin numeşte pe Domnul "datornicul" Născătoarei de
Dumnezeu şi arată în felul acesta taina rudeniei lor. Aceasta din urmă,
totuşi,nu o separă pe Sfânta Fecioară de destinul comun al tuturor, al
său nu este decât redus în timp şi anticipează parusia. Dacă moartea
Fiului a fost liberă, Fecioara, dimpotrivă, trece conform legii universale
de la firea cea căzută prin usa mortii (Canonul sărbătorii compus de
Cosma din Maiuma este foarte clar în această privinţă), ea este înviată
de puterea Fiului ei.
Venerarea liturgică şi iconografică conţine caracterul tainic, ascuns
al acestui eveniment, ceea ce explică absenta lui în predicarea apostolică;pe
de altă parte lipsa de referire scripturistică, îl situează în afară
de formularea dogmatică a sinoadelor 119. Citirea textului din Filipeni
2, 5-11, la slujba Adormirii, subliniază kenoza pe care Maica o
împărtăşeşte cu Fiul şi mai ales cu Duhul Sfânt, a Cărui dumnezeire
este vestită odată cu proclamarea demnitătii Născătoarei de
bumnezeu. Dar această venerare rămâne un fapt al constiintei
lăuntrice a Bisericii, a tainei sale celei mai intime şi neapropiate, dincolo
de lumina trăită a traditiei 120. Biserica sărbătoreşte acest praznic ca
pe un al doilea Paste tainic şi preaslăveşte înainte de sfârşitul timpurilor
mărirea primei făpturi îndumnezeite.
Pe cea mai înaltă culme a sfinteniei Bisericii stă Fecioara, iar fecioria
ei exprimă acel esse al Împărătiei, sfinţenia in aeternum, cântarea
119. În sec. V, Sfântul Juvenal, patriarhullerusalimului, zicea împărătesei bizantine
Pulheria: "În Sfintele Scripturi nu găsim nimic despre moartea Maicii Sfinte a lui
Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, ci am primit totul dintr·o traditie foarte veche şi
foarte sigură".
120. Episodul lui Athonius, care apare pe cea mai mare parte din icoanele
Adormirii şi comentat liturgic in Troparul cântării a 3·a, ne arată că mărirea Adormirii nu
este accesibilă decât din lăuntrul vieţii liturgice.