Ortodoxia - Paul Evdokimov

88 ORTODOXIA
Omul are o functie axiologică, de apreciere şi de discernământ, care
face din el stăpânul dominând propria sa fire şi toată făptura, iar în
felul acesta îl arată în demnitatea sa de cuvânt cosmic. Între Dumnezeu
şi omul îndumnezeit al Împărăţiei, există această diferenţă: "divinul este
necreat, pe când omul există prin creatie" 155. În functie de chip,
creştinismul poate fi definit astfel: "(mitare a firii lui Dumnezeu'' 156;
Treimea răsturnată care se reflectă in multitudinea ipostaselor umane,
unite într-o singură şi aceeaşi fire omenească.
Caracterul transcendent al acestei demnităţi îl determină pe
Sfântul Teofil al Antiohiei să spună: "Arată-mi pe omul tău şi eu iti voi
arăta pe Dumnezeui meu" 157. Persoana divină este llberă prin esenta
ei, adică rămâne tainică până la urmă. După chipul său, şi omul este o
persoană şi o libertate. "Dumnezeu locuieşte în lumina cea neapropiată"
(I Timotei 6, 16); chipul îl acoperă pe om cu aceeaşi înnorare
deasă. După Sfântul Ioan Damaschin şi, mai târziu, după Sfântul
Grigorie Palama, putem defini omul prin conştiinta de a exista după chipul
"Celui ce este", al Existentului, şi a atinge astfel taina sa cea nespusă.
Cultivarea profundă a atentiei spirituale conduce la adevărata artă
de a vedea în orice fiintă umană chipul lui Dumnezeu. "Un monah
desăvârşit, spune Sfântul Nil din Sinait, va socoti că, după Dumnezeu,
toti oamenii sunt la fel cu Dumnezeu"l58_ Aceasta explică şi paradoxul
acesta aparent, în opozitie cu orice minimalism antropologie: tradiţia
marilor asceti impresionează prin tonul ei de bucurie şi prin aprecierea
sa maximală asupra omului159. În adevăr, dacă monahismul este maximalismul
eshatologic (cu ultimul monah încetează viata pământească
şi începe Împărăţia), el este în acelaşi timp şi maximalismul vizionar al
întreitei demnităti omeneşti, al întreitei functii a chipului: profetică,
împărătească şi preoţească 160.
Urmaşii Sfântului Ma carie Egipteanull61, ai Sfântului Isaac Sirul,
precum şi ai altor sfinti, nu ne-au lăsat o doctrină, ci o ştiinţă spirituală
155. De hominis opilicio, P.G., 44, 184 AC.
156. Sfântul Grigorie de Nisa, P.G., 46, 244 C.
157. Epist. ad Auto/icum, P G. 6, 1025 B.
158. P G., 79, 1193 C
159. 'Firea noastră este ubsolut bună", spune Sfântu1 Antonie (in biografia scrisă de
Sfântul i\tanasie), căci firea creată după chipul lui Dumnezeu nu poate fi decât bună.
Răscump;5rarea nu readuce natura la o supra-natură, ci la starea sa iniţială, la adevărul său
"natural". i\ se vedea V. Resch, La nature ascetique des premiers maîtres egyptiens, p. 9.
160. Cele trei demnităţi -ole preoţiei universale a credincioşilor.
161. Cu toate rezervele asupra a.utenticităţii si originii om~iilor atribuite Sfântului
Macarie Egipteanul, nu put~m trece cu vederea faptul că ac~ste scrieri au exercitat o
influentă considerabilă asupra formării mistice răsăritene.