Ortodoxia - Paul Evdokimov

ANTROPOLOG !A 97
hiatus, o prăpastie, ce nu poate fi trecută, pe care o poate transcende
numai participarea la harul dumnezeiesc; ea este harismatică, însă
harismatismul este inerent firii omeneşti: "Dacă eşti curat, cerul este în
tine; în tine vei vedea pe îngeri şi pe Domnul îngerilor"l96_ În străfundul
său, omul vede prezenta lui Dumnezeu in chipul său, care-i mai
intim omului decât omul însuşi: dumnezeiescul este, în mod paradoxal,
mai omenesc decât omenescul pur, căci acesta din urmă nu este decât
o abstractie. Structura deiformă a omului face imposibilă orice
soluţionare autonomă a destinului omenesc. Sufletul este locul prezentelor
şi intâlnirilor, natura sa este conjugală: logodnă sau adulter, aceasta
înseamnă comuniune cu "celălalt" al său. Aici nu este vorba să alegem
între starea îngerească şi cea animalică, ci între Dumnezeu şi demonie.
"Totdeauna şi în toti Dumnezeu vrea să săvârşească taina
întrupării Sale"l97, căci întruparea este răspunsul dumnezeiesc dat
propriei Sale premise din omenesc, adică chipului Său din om. Aceasta
explică şi pentru ce, în opera de ispăşire, nu este vorba ca firea omenească
să-şi repare greşeala, ci să se îndrepte. Cuvântul Îşi părăseşte
"liniştea netulburată", pentru comuniunea îndumnezeitoare, "sinteză
premeditată şi care preexistă tuturor eonilor"l98_ El Se întrupează în
firea iniţială, originară (naşterea tainică), ia neîmplinirea noastră şi o
împlineşte pentru totdeauna; în El, Raiul se împlineşte deja în
Împărăţie ("Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat"). Ca urmare, orice
fiinţă recapitulată în Hristos se restaurează şi se îndreaptă spre status
naturae integrae. De aceea, in cele mai reprezentative curente de
gândire din Răsărit, ispăşirea va fi exprimată mai degrabă în termeni
fizico-ontologici, decât în termeni etico-juridici. Aici este vorba nu de
"răscumpărare", nici de "mântuire" (în sensul de "salvator" sau de individual),
ci de apocatastază, restaurarea şi mântuirea universală 199.
196. Sfântul Isaac Sirul. Traducere ruseasca editata de Academia teologica din
Moscova, 1854.
197. Sfântul Maxim, llmbigua, P.G., 91, 1308 C.
198. Sfântul Maxim, Răspunsuri către Talasie, 60, P.G., 90, 612 A B.
199. P. de Bachelet (Dictionnaire de Theo/ogie Catholique, t. 2, col. 688) notează
că "gândirea Părintilor nu se opreşte la indivizi, d se fixează asupra omenirii care a ajuns
la sfârşitul iconomiei sale pământeşti". Origen, in Omilia asupra Leviticului, arată că
Hristos nu poate sA Se bucure de fericirea desăvârşită atâta vreme cât un singur mădular
este impotmoHt in rău (In Levit. horn. 7, n. 2) - "căci nu există decât un singur trup care
aşteaptă răscumpărarea". Tot aşa şi Hipollt: "Dorim mântuirea tuturor, Dumnezeu ne
cheamă pe toti să alcătuim un singur om desăvârşit" (Despre Hristos şi Antihrist, C. 3 şi
4). Clement Alexandrinul: "Hristos întreg nu Se imparte ... El este Omul nou, cu totul
schimbat de Duhul" (Protrepticul, C 11); Sfântul Maxim: "Să ne lmbrăcăm cu omul cel
nou, cel care este creat de Duhul după chipul luJ Dumnezeu" (Capitole teologice şi ico·
nomice ... , suta a ll·a, C 27).