Ortodoxia - Paul Evdokimov

364 ORTODOXIA
cipiul sinoadelor şi continutul definitiilor acestora condiţionează dogmatic
unitatea sine qua non.
Biserica, prin natura sa, nu poate fi impărtită, dimpotrivă,
creştinătatea este profund divizată. Inaintea aceluiaşi Dumnezeu, noi
suntem creştini diferiti şi deosebirea vine din experienta aceleiaşi
credinte, din experienta bisericească a lui Dumnezeu. "Cunoaşteţi
adevărul şi el vă va face liberi" sugerează "cunoaşteţi adevărul şi el vă
va învăţa adevărata iubire", însăşi acea iubire pe care o invocă preotul
înainte de mărturisirea Crezului: "Să ne iubim unii pe altii, ca într-un
gând să mărturisim". Adevărata iubire înlătură orice compromis şi ne
îndreaptă pe toţi spre plinirea credintei.
1. Planul istoric
Conştiinţa canonică delimitează şi trasează frontierele vizibile ale
Bisericii noastre. Pe acest plan istoric condus de iconomia intrupării,
un oarecare fanatism este chi~r la locul lui; lepădat de orice duşmănie,
acest fanatism înseamnă o fidelitate fată de propria traditie, fată de
credinta părinţilor săi: "Râvna casei Tale mă mistuie" (Psalm 68, 11).
Demarcarea cea mai limpede dintre Ortodoxie şi eterodocşi îşi are aici
valoarea ei mântuitoare. Dimpotrivă, celebra "teorie a ramurilor" -
anume că fiecare confesiune nu detine decât o parte din adevăr şi că
numai suma lor constituie adevărata Biserică - justifică şi favorizează
fărămitarea infinită a "Bisericilor" şi, până la urmă, duce la un creştinism
fără Biserică.
Fiecare confesiune, în specificul său exprimat cu intensitate,
înfăţişează o individualizare a revelaţiei unice, după un geniu propriu
fiecăreia din ele. Aşa spre exemplu, la romano-catolici, iubirea filială
este transformată in principiul puterii paterne ipostaziate: Biserica este
cea care învaţă şi care se supune. Reformatii au o venerare sacramentală
pentru Cuvânt: Biserica este cea care ascultă şi se reformează.
Ortodocşii sunt foarte strâns legati de libertatea copiilor lui Dumnezeu
care cresc şi se bucură în comuniunea liturgică, iar Biserica este cea
care preamăreşte iubirea de oameni cea dumnezeiască. Dar inainte de
orice despărţire, chiar în secolele sinoadelor, in Răsărit exista un
deosebit interes care se îndrepta spre tainele lui Dumnezeu şi definitiile
dogmatice, iar în Apus, interesul tintea spre raporturile dintre har şi
libertate; în Ortodoxie, o atitudine contemplativă şi mistică, in catolicism,
o atitudine socială şi activă. Fericitul Augustin pune temeliile unei
antropologii, Anselm, ale une soteriologii, iar Toma, ale unei
gnoseologii, care sunt foarte deosebite de temeliile aceloraşi