Ortodoxia - Paul Evdokimov

INTRODUCERE ISTORICĂ 19
de ici de colo, continutul lor, pe unde-I găsesc, pe când conţinutul
gândirii patristice, prin originalitatea sa şi caracterul transcendent al
obiectului său, depăşeşte orice sistem. Omul se iniţiază în citirea
realităţii sensibile pe care o descifrează ca pe o parabolă a profunzimii
spirituale. Urmând pe Înaintemergătorul dumnezeiesc, care intră în
sanctuarul Sfintei Treimi (Evrei VI, 20), omul "pătrunde dincolo de
catapeteasmă". Viziunea nu-şi primeşte armătura sa intelectuală decât
după aceea, în al doilea stadiu; ea nu este ratională dupâ formă, decât
după ce a fost mai întâi mistică, si acest fapt explică intreaga istorie a
dogmelor. Dimpotrivă. orioe erezie îşi are izvorul primordial într-o afirmaţie
ratională care se altoieste apoi pe credinţă şi o deformează.
În construirea teognoziei lor, bizantinii "aristotelizează" numai în
orânduirea logică a gândirii, în demonstratii şi definitii, iar acest "aristotelism"
este pur formal. Dimpotrivă, când este vorba de continutul
metafizic al gândirii, atunci ei "piatonizează". Metoda lor filosofică de
cugetare, adâncul gândirii teologice, nu este deductivă, ci postulativă,
iar postulatele sunt certitudini dogmatice. Dionisie Areopagitul sustine
acest adevăr, când spune că o astfel de filosofie nu demonstrează
adevărul. ci ni-l arată aşa cum este, prin simboluri, iar sufletul transfigurat
de sfintenie şi lumină20 intelege adevărul fâră ajutorul rationamentului.
Principiile fundamentale nu provin din "filosofia după predaniile
oamenilor, după stihiile lumii" (Colos. 2. 8), ci ele sunt dogmele
Revelatiei, trăite şi învătate, ele se constituie ca "simboluri de credintă".
Aceste principii fundamentale reprezintă esente ale Întelepciunii lui
Dumnezeu, care pătrund în lăuntrul trupului istoric al celor existente,
ca să facă din ele o "făptură cu totul nouă". Nu este vorba de nici un
sistem filosofic, ci numai de o metodă filosofică ce experimentează
asupra datelor lui Dumnezeu şi din care primeşte îndrumări. Astfel,
dialectica se situează în lăuntrul dogmelor si al Scripturii. Pe de altă
parte, experienta mistică a luminii face din teologie o "mistagogie"
(Sfântul Maxim Mărturisitorun si această dimensiune nouă a "mintilor
luminate" transcende orice gândire pură.
Neoplatonismul crestin, destul de pronuntat la Sfântul Grigorie de
Nisa, se integrează in climatul intelectual al Bizanţului, mai ales cu
~crierile areopagitice21. Sfântul Maxim, Sfântul Simeon şi mai ales
viata duhovnicească monastică, opusă de la sine oricărei speculaţii pur
filosofice, vor găsi in aceste scrieri mijlocul tehnic cel mai potrivit pen-
1 ru exprimarea gândirii ortodoxe. Părintii bisericeşti au revalorificat
contemplatia filosofică si au considerat-o drept "învăţătură
20. Epist. IX, 1; P.G., 3, 1105 CD.
2l.Scrieri pomenite întâia oară la Sinodul din Constantinopol, din 553, şi comentc~te
de Ioan, episcopul Schitopolei.