Ortodoxia - Paul Evdokimov

112 ORTODOXIA
Nicolae Cabasila scot în relief această trăsătură esentială: omul nu
reprezintă o "activitate secundară"248. căci harul nu se substituie niciodată
libertatii sale. Începutul vointei îl face omul, iar aceasta il pune pe
om într-o lumină deosebită fată de conceptia că numai pocăinţa sau
adeziunea la har îl mântuiesc ("meritul de congruo" al scolasticilor).
Dialectica celor aleşi şi a ispăşirii parţiale numai a acestor aleşi nu
a fost niciodată acceptată de Părinţi, căci în gândirea lor mântuirea virtuală
este universală, deoarece Hristos a murit pentru toţi. Problema
predestinării este în mod deliberat lăsată la o parte; ca problemă, este
fără solutie şi rămâne apofatică. Răsăritul urmează Duhul, "Care ia din
ale Sale, ca să vestească în viitor", şi vede în Parusie venirea Slavei şi
transfigurarea cosmică, mai degrabă decât Judecata din urmă:
"Cred, Doamne, ajută necredintei mele" (Marcu 9, 24) îşi găseşte
formula la Sfântul Maxim: "Omul are două aripi ca să ajungă la cer: libertatea
$i, cu ea. harul". La orice efort al vointei răspunde harul ca să
o ajute. Aceasta înseamnă o "interactiune", un dialog, comunicarea firilor,
dar nicidecum două cauze care lucrează paralel, sau o simplă
legătură între Dumnezeu şi creatură. Harul, in principiul său, este
matca celor două initiative, dar ·el nu este acordat decât prin jertfa
noastră totală.
"Lucrările şi eforturile"249 ascetice ne apartin nouă şi nu
micşorează cu nimic harul pe care ni-l dă Dumnezeu, în mod gratuit.
Pentru spiritualitatea răsăriteană, "faptele" nu sunt nicidecum actiuni
morale (în sensul în care protestantii concep opozitia între credinta şi
fapte). ci energie teandrică, lucrarea omenească în lăuntrul lucrării
divine. "Dumnezeu lucrează totul în noi: virtutea si gnoza, biruinta şi
înţelepciunea şi bunătatea şi adevărul, fără ca noi să contribuim cu
altceva, decât cu buna dispozitie a vointei", spune aşa de frumos
Sfântul Maxim Mărturisitorul250.
2. Viata ascetică
Ascetismul, privit din jos şi oarecum negativ, este "războiul
nevăzut"251, continuu şi fără răgaz; privit în mod pozitiv şi din sus, el
248. Sinodul de la Trident a subliniat această deosebire, când a opus doctrina
augustino-tomistă "sinergismulu!" grecilor; dimpotrivă, Jean Pfeffinger, profesor la
Leipzig, ir.văta. spre sfârşitul secolului al XVI·Iea, un sinergism corect, dar care n-a lăsat
urme în gândirea protestantă.
249. La vie en Christ, trad. S. Broussaleux, p. 95; Abbe lsaie, Logos 22, N. 8, Ed.
Augustînus, p. 141.
250. Ad Thal. intr. 54, P. G., 90, 512 B. În mod paradoxal, s-ar putea spune in
privinta ''lucrărilor si sudorilor" că Dumnezeu "lucrează 1 ', iar omul "asudâ".
251. A se vedea Unseen Warfare, trad. de Kadloubovski şi Palmer, Faber and Faber,
Londres. Cf. Combatimento ;pirituale. de Lorenzo Scupoli, apărut la Veneţia, 1589.