Ortodoxia - Paul Evdokimov

RUGACIUNEA BISERICU 283
este foarte aproape, iar sentimentul nevredniciei, acel mysterium
tremendum, străbate obştea: Sancta Sanctis, "Sfintele, Sfintilor", zice
preotul ridicând Agnetul, Pâinea vietii; şi fiecare mărturiseşte: "Unul
Sfânt, unul Domn, Iisus Hristos". Credincioşii se unesc ca şi
mironositele femei la mormânt. Uşa se deschide larg, în tăcere, simbolul
îngerului Gabriel care a răsturnat piatra de pe mormânt. Ţinând
potirul în mână, preotul iese înaintea credincioşilor îngenuncheaţi. El
înfăţişează venirea lui Hristos cel înviat care le dăruieşte Viata cea fără
de moarte. Mormântul, moartea sunt zdrobite. Zorile învierii scaldă
totul în lumina cea neînserată.
"Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, să vă
apropiati!". Împărtăşania adevereşte prezenta reală şi permanentă a lui
Hristos, şi astfel până la sfârşitul lumii. Dar în acelaşi timp, înălţarea
potirului după împărtăşire şi norii de tămâie care împresoară sfintele
daruri legate de punerea înainte ca să fie mâncate ("ei L-au văzut cum
se înaltă şi un nor L-a ascuns de privirile lor", Fapte 1, 9), simbolizează
înălţarea lui Iisus la ceruri de unde cad razele premergătoare ale luminii
Parusiei şi ale noului Ierusalim. Acesta este sfârşitul eshatologic al
liturghiei, cina sa este mesianică, cr~dincioşii se adună împrejur, privind
pe Cel ce vine: "0, Paştile cele mari şi preasfintite, Hristoase! O,
înţelepciunea şi Cuvântul lui Dwnnezeu şi Puterea. Dă-ne nouă să ne
împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a
Împărăţiei Tale". "Înaltă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot
pământul să se întindă slava Ta!", se roagă preotul.
Misiunea lui Hristos s-a împlinit: "Hristoase, Dumnezeul nostru,
Cel ce ai plinit toată rânduiala Ta cea tainică, umple de bucurie şi de
veselie inimile noastre".
Lumea trebuie să devină un singur Hristos: "Am văzut lwnina cea
adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevărată,
nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe
noi" ... "Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum şi
pururea şi în vecii vecilor".
Liturghia se sfârşeşte cu binecuvântarea de la urmă şi împărţirea
anafurei, a pâinii sfintite (antidoron), ceea ce ne aduce aminte de
agapele primare. Biserica prelungeşte prin acest act de binecuvântare
(evlogia) lucrarea sa liturgică care împinge zidurile bisericii până la marginile
lumii. Credinciosul duce cu el, ca un dar pe care-I face lumii,
această mărturie plină de har a unirii şi iubirii.
Hrănit şi adăpat de la izvor, acum credinciosul însuşi este ca un
vas plin de prezenta lui Hristos şi dăruit credincioşilor şi lumii.