George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
VII
C`nd, pe toamn[ t`rziu, Felix, acum student ]n anul ]nt`i
la Medicin[, se g[si ]nt`mpl[tor ]n casa Aglaei, Aurica nu uit[
s[-l atrag[ ]n punctul ei de vedere.
— Nu-mi explic, insinu[ ea, cum po\i dumneata, un t`n[r
a=a de distins =i de familie bun[, s[ ie=i pe strad[ cu o
destr[b[lat[ ca Otilia.
— Otilia e foarte cuminte! protest[ Felix.
— Nu =tii dumneata toate, se ]nc[p[\`n[ ea. O vede o
lume ]ntreag[ h`rjonindu-se cu fel de fel de tineri. Dac-ar =ti
Pascalopol, care moare dup[ ea!
— Otilia urmeaz[ Conservatorul =i are, se-n\elege, colegi
cu care st[ de vorb[. Nu e nimic extraordinar ]n asta.
Aurica lu[ un aer de comp[timire:
— Cum v[ ame\esc unele nebune pe voi, b[rba\ii! Apoi
oft[: N-am avut darul [sta! Poate azi eram =i eu altfel!
Tocmai atunci pic[ St[nic[, din ce ]n ce mai asiduu ]n casa
Aglaei, cu care p[rea a se-n\elege foarte bine. Era mai ro=u la
fa\[ =i renun\ase la orice boal[.
— Nu =ti\i noutatea, vesti el tare, acum am aflat-o de la
contabilul lui Pascalopol. Pascalopol se logode=te cu Otilia.
Se produse atunci o reac\ie nea=teptat[. Aurica se f[cu
galben[, apoi ]ncepu s[ tremure din to\i mu=chii fe\ei =i, ]n
sf`r=it, izbucni ]ntr-un pl`ns ridicol, cu sughi\uri ascu\ite. Se
aruncase pe canapea =i, cu batista la ochi, sc`ncea, dup[ aceea,
comprim`ndu-=i fa\a, ie=i ca o nebun[ din odaie =i-=i duse ]n
camera ei, vecin[, ecourile pl`nsului.
— Dar ce s-a-nt`mplat? ]ntreb[ Aglae, atras[ de zgomot.
St[nic[ repet[ =tirea.
— Proast[ e=ti tu, Aurico, vorbi Aglae suspin[toarei prin
u=a deschis[, s[-\i faci s`nge r[u pentru o dezm[\at[!
103
CUPRINS