George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
XVIII
Pe la sf`r=itul lui septembrie, ]ntr-o zi de ar=i\[ tardiv[, cu
v`nt uscat ]nec[cios, mo= Costache se ]mpletici din mers, pe
c`nd cotrob[ia ]n curte printre c[r[mizile lui, =i c[zu moale
jos. Marina ]l v[zu din buc[t[rie =i-=i ]nchipui c[ s-a aplecat
dinadins s[ vad[ ceva. A=tept[ s[ se ridice, dar mo= Costache
]nt`rzia. Atunci Marina se apropie tiptil de locul c[derii, se
uit[ prudent[ la b[tr`n, ]l ]ntoarse pe fa\[ =i, v[z`ndu-l inert
=i ro=u la obraz, fugi repede ]nspre cas[, dar mereu tiptil, ca
=i c`nd ar fi fost la mijloc un secret mare, =i n[v[li ]n odaia
lui Felix.
— Vino repede, zise ea ]n =oapt[, aproape satisf[cut[ de
senza\ia nou[ pe care o ]ncerca dup[ at`ta monotonie, a c[zut
jos b[tr`nul, mi se pare c-a murit.
Felix s[ri s[getat de ceva rece =i se n[pusti pe sc[ri a=a
de repede, ]nc`t Otilia, presim\ind ceva, ie=i speriat[. T`n[rul
nu putu s[-i spun[ nimic, de emo\ie, de=i dup[ paloarea fe\ei
]=i d[du seama c[ ea a ]n\eles. Se repezi la b[tr`n, ]l descheie
la g`t, ca s[ se afle ]n treab[, =i observ[ c[ respira =i gemea
cu ochii pe jum[tate ]nchi=i, ca un om care simte o durere. }l
ridic[ de jos, cu ajutorul Marinei, care ]l lu[ de-a binelea ]n
bra\e, at`t era de u=or b[tr`nul. Voi s[-l duc[ ]nspre dormitor,
dar, c`nd s[ p[=easc[ pragul, mo= Costache morm[i destul
de distinct:
— Acolo! acolo! ]n sufragerie!
}n sufragerie era o canapea lat[, cu margini, ca un pat. Pe
ea, Felix a=ez[ pe b[tr`n. Otilia ]=i fr`ngea ]ncet m`inile privind
sfioas[ c`nd la unul, c`nd la altul, =i tremura. Numai c`nd
b[tr`nul ]ncepu s[ morm[iasc[, zise stins: „Papa!“ Bolnavul
=edea pe spate ca un om care a luat un narcotic greu =i nu
365
CUPRINS