George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
C`nd peste c`t[va vreme Felix se duse din nou la Georgeta,
afl[ lucruri nea=teptate.
— Uite, vezi [sta, f[cu Georgeta, ar[t`ndu-i un portret al
ei ]n creion, cam chinuit, plat, dar corect, academic, ghici,
cine mi l-a f[cut?
Felix nu putu s[ ghiceasc[, fiindc[ acea u=oar[ intui\ie de
ordin stilistic ]i era ]mpiedicat[ de ra\ionament.
— Domnul Titi Tulea, simpaticul dumitale v[r sau a=a ceva.
— Dar de unde-l cuno=ti?
— Ah, nu =tii, zise Georgeta, e o poveste ]ntreag[. Mi l-a
adus aici tam-nesam St[nic[. Nu =i nu, s[-mi fac[ portretul. E
un mol`u, care te prive=te fix =i ]nghite mereu, de te-apuc[
capul. A venit nu =tiu de c`te ori, s[racul, p`n[ a terminat
dr[cia asta. Nici nu seam[n[! Ce, a=a b[tr`n[ sunt eu? }ncepuse
s[ m[ cam ]ndese mu\e=te, s[ m[ apuce de m`n[. Am r`s
grozav. N-a= dormi cu ursul [sta ]n cas[, s[ m[ tai. Dar pare de
treab[, s[racul, ce zici?
— Da! confirm[ Felix.
— +i e de familie bun[, nu?
— Sigur!
— }n sf`r=it, nu m[ intereseaz[! Numai, nu =tiu cum s[ scap
de el. M[ jenez s[-l bruschez, mi-e mil[ chiar, m[ prive=te cu
ni=te ochi! Doamne, sunt o fat[ bun[!
— +i ce vrea? ]ntreb[ Felix, cu un ]nceput de egoism.
— Ce vrea? Dumnezeu =tie. }mi ]nchipui eu ce-ar vrea el,
dar asta nu se poate. Fii pe pace.
De fapt, Titi ]=i pierduse iar[=i lini=tea. Suna ]n fiecare zi
aproape la u=a Georgetei, sub un pretext oarecare, =edea pe
scaun z`mbind proste=te, f[r[ s[-i spun[ nimic, ]ncerca s-o
trag[ de m`n[. }i aducea desene ]nr[mate =i i le b[tea ]n perete.
Georgeta, fat[ cu gust, le scotea numaidec`t, dar se repezea
s[ le pun[ la loc c`nd ]l auzea venind. Chestiunea devenea
cam plictisitoare. Georgeta se hot[r] s[-l roage pe St[nic[ s[
pun[ odat[ cap[t jocului. St[nic[, auzind asta, s[ri ]n sus.
— E=ti o nerecunosc[toare, nu-\i dai seama c[ eu ]\i vreau
binele, cu sacrificiul fericirii mele, fiindc[ idealul vie\ii mele
237