George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
deschise u=a se izbi, piept ]n piept, cu St[nic[. Mo= Costache
izbucni:
— Ce tot p`nde=ti dumneata pe la u=i, n-am nevoie de spioni
]n cas[ la mine, fiecare s[ stea la casa lui, ce, poate crezi c[
am bani ]n cas[?
St[nic[ f[cu un gest jignit, privind cu ]n\eles spre Pascalopol:
— Vezi cum e=ti dumneata, iubite unchiule, fiindc[ pot
s[-\i spun, ]mi e=ti ca un adev[rat unchi, am sl[biciunea asta.
Adineauri picai, dar tocmai adineauri, s[ v[d ce mai faci, doar
oameni suntem, nu s[lbatici. }ns[ vezi, eu nu m[ sup[r,
dimpotriv[. Vioiciunea dumitale e semn de s[n[tate. Jos doctorii
idio\i! D[-te jos din pat mai bine, s[ mergem la plimbare, s[-\i
pui oasele-n mi=care, s[ bei un pahar de vin bun. Dar poate nu
te ]nlesne=ti, n-ai bani ]n cas[, se-nt`mpl[, te-mprumut eu, cu
toat[ s[r[cia mea, ]\i fac eu rost, doar dumneata e=ti cel mai
solvabil om de pe lume.
La aceste cuvinte, aprehensiunea zugr[vit[ pe fa\a b[tr`nului
se =terse ]n bun[ parte.
— C`nd mi-o trebui, o s[-\i cer, se v[iet[ el, c[ n-am bani
]n cas[ dec`t ce-a fost ]n cutie, o s[-\i cer eu, dac[ n-oi putea
s[ merg ]n ora=.
}n loc s[ r[spund[, St[nic[ se-ntoarse spre Pascalopol =i zise:
— Domnule, ce toamn[ superb[, alt[dat[ pe vremea asta
ningea. Totul se schimb[, p`n[ =i clima!
Dar mo=ierul f[cu un semn de adio, cu bastonul, =i ie=i
pe u=[.
}n tr[sur[, Pascalopol medit[ ]ndelung, cu b[rbia rezemat[
]n m`nerul de argint al bastonului, care ]nf[\i=a capul
unui ogar. Purtarea b[tr`nului era ca ]ntotdeauna generoas[,
sentimental[, ]ns[ plin[ de ]ntortochieri avari\ioase, ]n latura
material[. Se putea foarte bine ]nt`mpla ca Costache s[
moar[ ]nainte de a se fi decis s[ fac[ o situa\ie fetei. El,
Pascalopol, \inea la Otilia p`n[ la sacrificiu =i se bucura de
afec\iunea neanalizat[, dar sigur[, a ei. Ar fi vrut-o so\ie, ar
fi vrut-o fiic[ sau ceva ]ntre aceste dou[ ipostaze, care s[-i
asigure dreptul de a o p[stra. Prin capul lui Pascalopol trecea
399