George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
— Ura! strig[ St[nic[, tu e=ti geniul bun al familiei.
Otilia chem[, ]ntr-adev[r, pe Felix la ea, ]l puse s[ stea pe
sofa =i, ghemuit[ dup[ obiceiul ei, ]l ]ntreb[:
— }\i place Lili, nepoata lui St[nic[? Ce zici de ea?
Felix r[spunse cu o indiferen\[ natural[:
— Abia am v[zut-o o dat[, cum =tii, =i mi s-a p[rut dr[gu\[.
— St[nic[ pretinde c[ fata s-a ]mboln[vit, fiindc[ te iube=te
=i i-ai dat a ]n\elege c[ te-ai c[s[tori cu ea.
— St[nic[ minte totdeauna. Habar n-am.
— E adev[rat c[ St[nic[ bate c`mpii, asta e convingerea
mea nestr[mutat[, ]ns[ nu-i cu neputin\[ ca fata, naiv[, s[-=i fi
f[cut unele iluzii. Ar fi nedrept s-o faci s[ sufere.
Felix prinse o m`n[ a Otiliei:
— Otilia, de ce-mi spui toate astea? Vrei s[ m[-nsori cu
Lili? Mi-e indiferent[, am v[zut-o c`teva clipe =i nu sunt
vinovat cu nimic.
— Nu vreau s[ te-nsor cu Lili, \i-am spus numai ce pretinde
St[nic[. Are aerul s[ spun[ c[ eu sunt piedica ]ntre tine =i
eventuala Lili. Totu=i, judec`nd rece, fata e foarte dr[gu\[ =i
n-ar fi pentru tine o partid[ rea. Pe\itoare eu nu sunt, a=a c[
socotesc ]nchis[ chestiunea.
— Otilia, zise Felix, str`ng`ndu-i am`ndou[ m`inile, tu
m[ crezi c`nd ]\i spun c[ te iubesc?
— Te cred.
— Te ]ntreb foarte serios, profund: m[ iube=ti?
— Da!
— Atunci pentru ce te por\i ]n chipul acesta ciudat, de ce
ai mereu aerul c[ vrei s[ te scapi de mine? |i-a= fi mult mai
recunosc[tor dac[ mi-ai spune sincer c[ nu m[ iube=ti.
— Nu pot s[-\i spun, fiindc[, ]ntr-adev[r, te iubesc.
— Atunci... atunci, vrei s[ ne c[s[torim?
— Mai t`rziu... da.
Felix lu[ pe Otilia ]n bra\e =i o n[p[di cu s[rut[ri, o ]nv`rti
prin odaie, o puse la loc, o bombard[ din nou cu s[rut[ri, ]n
vreme ce fata ]=i ap[ra obrajii cu am`ndou[ palmele.
— Pentru numele lui Dumnezeu, Felix, ]mi strici tenul.
Trebuie s[ stabilim o ]n\elegere ]n privin\a asta.
447