George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Cel mai lene= dintre poe\i poate face poezie mare, aproape
f[r[ s[ vrea =i s[ =tie. }n politic[, joac[ mare rol norocul. Dac[
a= =ti c[ va fi r[zboi peste dou[zeci de ani, a= ]mbr[\i=a cariera
armelor, fiindc[ a= avea prilejul s[ m[ ilustrez pe c`mpul de
lupt[. Dar cine =tie asta? C`\i Napoleoni nu putrezesc ]n
provincie, din lips[ de prilej, =i c`\i oameni necunoscu\i nu
s-ar dovedi abili, ca Richelieu, dac[ ]nt`mplarea i-ar pune ]n
fruntea unei \[ri? De du=m[nia sor\ii mi-e fric[. Mi-e fric[ s[
r[m`n egal cu Titi, cu St[nic[, cu ceilal\i, s[ m[ confund cu
ei, s[ fiu, prin for\a ]mprejur[rilor, silit s[ m[ aplec ]n fa\a lor.
Trebuie s[ m[ deosebesc, neap[rat, prin ceva. Singura carier[
]n care, pentru un om normal, cum m[ socotesc, pot ajunge ]n
frunte, numai prin voin\[, este aceea =tiin\ific[. Dac[ a= voi s[
fiu poet, poate n-a= putea, dar mare medic =tiu sigur c[ pot
deveni, vreau neap[rat s[ devin.
Felix str`nse pumnul, zic`nd aceasta, =i privi fix ]naintea
lui.
— Atunci tu, Felix, \ii mai mult la cariera ta dec`t la
dragoste. Ce rol ar juca femeia ]n existen\a ta?
— Femeia o ]n\eleg ca tovar[=[ a aspira\iilor mele, ca un
scop ]n acela=i timp al tuturor sfor\[rilor. Unei femei i-a=
]nchina totul.
— Idealul t[u, Felix, e foarte frumos, zise Otilia, netezindu-i
parul, dup[ ce i-l ]ncurcase, e un ideal de t`n[r care va r[zbi
]n via\[. Pot s[ zic c[-l ]n\eleg. }ns[, dac[ femeia nu e la
]n[l\imea ta?
— Nu pricep, nu-i cer nimic.
— Felix, nu cuno=ti bine sufletul feminin. O fat[ admir[ un
t`n[r cu g`nduri serioase, dar se obose=te =i adesea prefer[
oamenii mediocri. Are =i ea idealul ei, acela de a pl[cea c`t e
t`n[r[, de a str`nge pe b[rba\i ]n jurul ei. Un ambi\ios e pu\in
egoist, orice ai zice, =i vrea s[ fac[ din femeie o icoan[ pentru
uzul s[u personal.
— A=adar, tu g[se=ti c[ eu sunt un ambi\ios, care... te-a=
face nefericit[?
— N-am vrut s[ spun asta, Felix. Constat, ]ns[, c[ sunt
mediocr[, ne]nsemnat[ pe l`ng[ tine. Voin\a ta ]mi inspir[
449