George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
— Ce faci aici? Unde ai l[sat-o pe Olimpia?
— M[ a=teapt[ ]n strad[. Vreau s[ te rog ceva. D[-mi
dou[zeci de franci ]mprumut. Nu trebuie s[ =tie nimeni.
Nu vreau s[ umilesc pe Olimpia =i s[ m[ cobor p`n[ la
p[rin\ii ei denatura\i. C`nd n-am s[ mai pot face fa\[, ]mi
zbor creierii.
St[nic[ spusese aceste cuvinte cu o petulan\[ ]n care nu se
ghicea nici un soi de depresiune, privind ner[bd[tor ]nspre poart[.
— S[ v[d dac[ am, zise Otilia, a=teapt[-m[ aici.
Otilia se urc[ sus ]n v`rful picioarelor =i se ]ntoarse repede.
— Uite, zise, ]\i mai dau ]nc[ o dat[, dar s[ =tii c[ nu mai
am. De at`tea ori v-am dat la am`ndoi.
— Bine, bine, mul\umesc, r[spunse St[nic[, lu`nd banii.
Unde =ade Pascalopol?
— Dar ce-ai cu el?
— Vreau s[-i mul\umesc fiindc[ se ocup[ de noi.
— St[nic[, ]l implor[ Otilia, las[-l ]n pace pe Pascalopol,
prea ]l s`c`ie to\i. Nu =tiu unde st[.
St[nic[ ar mai fi voit sa spun[ ceva, dar se auzeau pa=ii
celor din[untru, care coborau pe sc[ri. Fugi repede spre poarta
de din dos =i ie=i ]n strad[ prin curtea cealalt[.
}n seara urm[toare, Pascalopol, ]n vizita obi=nuita la Otilia,
primi din m`inile unui comisionar o scrisoare ]nchis[, ]n
care citi urm[toarele:
„Stimate domnule Pascalopol,
Clipele pe care le tr[iesc acum sunt decisive pentru via\a
mea =i r[spunsul dumitale poate s[ se ]ncheie pentru mine cu
un glonte de revolver. M-am g`ndit ore ]ntregi p`n[ s[ iau
condeiul ]n m`n[ =i, ]n sf`r=it, m-am decis s[ apelez la inima
dumitale nobil[, care ]n\elege toate. Existen\a mea este un
martiriu ]nchinat la dou[ fiin\e dragi: Olimpia =i fiul meu. O
fatalitate nemiloas[ mi-a stat ]mpotriv[ de c`t[va vreme, ]nc`t
acum sunt ]n postura tragic[ de a nu-mi putea hr[ni familia
anemiat[ =i debil[. Nu voi face apel la p[rin\ii denatura\i
niciodat[. Te rog pe dumneata s[ fii a=a de bun s[-mi ]mprumu\i
78