George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
Mo=ierul se ]ncrunt[, apoi zise serios:
— De ce nu e=ti dumneata cuminte, domni=oar[ Aurica, =i
nu la=i ]n pace pe Otilia? +tii bine c[ nu sunt dec`t un prieten
b[tr`n, care n-are o familie, =i vine din c`nd ]n c`nd s[ v[
vad[ pe to\i, cu egal[ dragoste. Uite, nici n-ai pus cartea jos.
Nu e a=a, cocoan[ Aglae?
— Vorbe=te =i Aurica din capul ei, observ[ Aglae.
— Ei, mam[, vorbesc =i eu ce v[d, spuse Aurica, plin[ de
parapon, dar simul`nd ging[=ia. Pe mine nu m-ai luat nici la
mo=ie, nici la Paris. N-am nici o preten\ie, eu nu mai cer nimic
de la via\[, at`ta zic, c[ numai din prietenie nu face un b[rbat
at`tea sacrificii. Din partea dumitale e frumos!
Pascalopol apuc[ de bra\ pe Aurica =i-o mustr[ ]ncet,
p[rinte=te:
— Taci din gur[, nu spune comèdii. Pe Otilia n-am luat-o
eu la Paris, am ]nt`lnit-o ]nt`mpl[tor acolo, unde a avut o burs[.
— Ei, burs[, la naiba, ia taci, Pascalopol, s[ri Aglae, c[
m[ faci s[ r`d.
Mo=ierul juca comedia spaimei de a fi ]ncol\it de to\i, de
fapt foarte iritat. St[nic[, pricep`nd situa\ia, f[cu pe generosul
=i arunc[ ]n convorbire alt[ idee, care era =i ea o indiscre\ie:
— Nu =tii c[ mo= Costache al nostru a fost la doctor, pe
furi=, pe onoarea mea. |ine diet[, se ]ndoap[ cu doctorii, e
lucru mare. +i a c[zut =i la eresuri. Au fost aci doi preo\i, de-au
f[cut slujb[.
— Arat[ mult mai bine la fa\[, constat[ Pascalopol.
— +i nici nu mai fumeaz[! complet[ St[nic[.
Mo= Costache p[rea foarte mul\umit de aprecieri =i r`dea
ca la fotograf, sim\indu-se mai s[n[tos c`nd i se spunea c[
e s[n[tos.
— Hei, zise St[nic[, nu-l pl`ng eu pe mo= Costache, m[
pl`ng pe mine =i pe cei tineri. Dumnealui e de ras[ bun[, om
vechi, c[lit, cine a tr[it p`n[ la v`rsta asta ]nseamn[ c[ a
]nvins toate bolile, s-a ales dintre ceilal\i. Dumnealui o s[
tr[iasc[ o sut[ de ani, o s[ ne-ngroape pe to\i. Nu vede\i
dumneavoastr[ ce om e dumnealui? Uite, colo, fa\[, ca de
444