George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
Printr-o fireasc[ asocia\ie, convorbirea ]ncepu s[ se desf[=oare
asupra copiilor, pentru care p[rin\ii str`ng bani priv`ndu-se de
toate bunurile, ca apoi ei s[-i risipeasc[.
— Noroc c[ am fat[, zise madam Iorgu, fetele sunt mai
cumin\i!
— Pe fete nu trebuie s[ le m[ri\i? observ[ Olimpia. Uneori
e mai greu ca cu b[ie\ii. +tiu asta din familie.
— N-o silesc s[ se m[rite! Dac[ are noroc, m[rite-se, dac[
nu, e bine =i a=a!
— Perfect, zise Weissmann, va practica iubirea liber[, pentru
pl[cerea proprie.
}n afar[ de Georgeta, Felix =i generalul, care pufnir[ de r`s,
ceilal\i privir[ uimi\i la Weissmann. Olimpia ]ndeosebi ]l
contempl[ ca pe un monstru.
— Cum, \ip[ aproape St[nic[, s[ \ii fata nem[ritat[? E o
crim[ dubl[ ]mpotriva vigoarei na\iei =i a economiei. Cum, s[
stea fata steril[, s[ piar[ na\ia rom`neasc[, s[ scad[ popula\ia?
+i cu averea ce faci? }n definitiv, ea e numai un ]mprumut al
societ[\ii, care trebuie restituit...
— Bravo! aprob[ Weissmann. Trebuie restituit comunit[\ii.
Weissmann fu iar[=i contemplat cu mirare.
— D[-mi voie, corect[ St[nic[, nu umbla cu socialisme de
ale dumitale. Bunurile trebuiesc redate societ[\ii prin m`inile
copiilor, ca s[ se foloseasc[ =i genera\ia nou[.
— Ba\i c`mpii, St[nic[, zise Olimpia, asta e de la sine
]n\eles c[ copiii au s[ mo=teneasc[.
— Fire=te, f[cu voluminoasa doamn[ Iorgu.
Iorgu ]nsu=i se aplec[ ]nspre locul unde =edeau generalul,
Felix =i Georgeta =i m[rturisi cu un gest generos din m`ini:
— }i las fetei avere ]mp[r[teasc[! Mititica!
St[nic[ auzise.
— Nu m-a\i ]n\eles, strig[ el, dac[ m[ ]mpiedica\i s[ vorbesc!
Nu e de-ajuns s[-i l[sa\i fetei avere, trebuie s-o m[rita\i, ca de
avere s[ se foloseasc[ =i altul.
— O m[rit[m, o m[rit[m, zise ]mp[ciuitor Iorgu.
— }ntrebarea este, cu cine o m[ri\i?
278