George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
]nainta\i, prin indivizi pe care se vede c[-i cuno=tea mai
dinainte. Afecta acum a se sim\i bine printre tineri =i a-=i c`=tiga
prin ei timpul pierdut ]n ariditate. Astfel ]ntr-o dup[-amiaz[,
pe c`nd Felix era ]nchis ]n odaie =i citea, se trezi cu St[nic[:
— Vino-ncoace, domnule, \i-au venit musafiri.
Felix auzi, ]ntr-adev[r, un amestec de r`sete feminine =i
masculine, jos ]n curte, =i fu cuprins de oarecare sil[. }ntreb[
cine este.
— Haide, domnule, nu fi s[lbatic, mai t`n[r sunt eu dec`t
dumneata. Au venit colegii s[ te vad[. E Weissmann, mai sunt
ni=te domni=oare, ai s[ vezi. }mbrac[-te repede =i vino.
St[nic[ plec[ jos, l[s`nd pe Felix foarte intrigat. Dac[ ar fi
putut s[ sar[ pe fereastr[, ]n curtea vecin[, ar fi s[rit. Nu invitase
niciodat[ pe nici un coleg acas[ =i nu-=i ]nchipuia cine putea
s[ fie. Auzi c`teva note de pian. Cineva ]ncerca st`ngaci, de
nerecunoscut, c`teva m[suri din bucata lui Corelli, care se
]ncepea cu un adagio, apoi, renun\`nd, c[dea ]n C`t te-am
iubit, c`ntat cu un singur deget. Pe pianul Otiliei, asta i se
p[ru lui Felix o profanare. }n cele din urm[, cobor]. Auzi r`sete
]n odaia pianului, unde fuseser[ to\i pofti\i, =i distinse chiar
glasul r[gu=it al lui mo= Costache. Puse m`na pe clan\[, cu
]ndoial[ ]n suflet.
— Uite-l, domnule, tr`mbi\[ St[nic[, „v[rul“ meu s[lbatic!
}mi pare r[u!
Felix arunc[ o privire =i v[zu pe Weissmann l`ng[ un perete,
pe un alt ins slab, cu pleoape prea l[sate peste ochi, =i trup
osos, pe un scaun, apoi o domni=oar[ la pian, care continua s[
c`nte dintr-un deget C`t te-am iubit, =i o alta a=ezat[ pe
pervazul lat al ferestrei deschise, juc`nd picioarele ]n sus =i-n
jos. Domni=oarele erau mai degrab[ ur`te, cu figuri ]ndr[zne\e,
cea de la fereastr[ oache=[ =i cu b[rbia ascu\it[ =i gras[, cea
de la pian sub\ire, ]nalt[, dar cu membre dezvoltate, c[rnoase.
Felix nu-i cuno=tea =i privi z[p[cit ]nspre mo= Costache, pe
care St[nic[ ]l \inea locului de bra\ ]n pragul celeilalte u=i,
care d[dea spre interiorul casei.
— Cum, se scandaliz[ St[nic[, nu cuno=ti pe domni=oarele,
pe domnul?
300