George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
componente, disting`nd semnale =i r[spunsuri, ]ntreruperi, tonuri
felurite. Un glas p[rea c[ r[sare chiar ]n apropierea urechii,
altul r[spundea ]n[bu=it din centrul p[m`ntului. |`r`itura curgea
cu monotonia tictacului unui ceas, neobservat[ prin obi=nuin\[,
huruitoare prin prea mult[ aten\ie. Ca printr-o ocult[ coresponden\[,
pulberea de stele de pe cer ]=i schimba \es[tura
mereu, a=a cum =i-o schimb[ o spum[ fin[ de s[pun care se
tope=te. Unele stele luceau mai repede, altele se stingeau, =i
mi=carea continua mereu, ca o fierbere. Lipsi\i de viziunea
p[m`ntului, cei doi se sim\eau plutind ]n aer ca pe o nav[.
Sufletul lui Felix se umplu de o lini=te sf`nt[, de un sentiment
de total[ desfacere de p[m`nt. }n aceast[ naviga\ie aerian[
luase ]ns[ =i pe Otilia. Fata contempla al[turi cerul =i, fiindc[
t[cea ]ndelung, Felix crezu c[ adormise. Deodat[, c[ut`ndu-i
m`na, Otilia zise:
— Ce-ai zice dac[ am c[dea deodat[ ]n cer? Nu ne-am
mai opri.
Felix ]n\elese punctul de vedere al Otiliei. Cum =edeau pe
spate, aveau senza\ia c[ sunt apleca\i spre concavitatea cerului.
— Atunci Pascalopol, continu[ Otilia g`ndul ei, ar r[m`ne
pierdut ]n urma noastr[.
— Nu mi-ar p[rea r[u, zise Felix, de=i, recunosc c[ e un
om foarte de treab[.
— Nu-l po\i suferi? Dar n-ai motiv pentru asta. Bietul
Pascalopol, el e a=a de modest!
— Crezi? Am impresia c[ e indispus. }ncep s[ m[ c[iesc
c[ am venit.
— Ti s-a p[rut c[ e indispus? Nu-mi vine s[ cred. De altfel
am s[-l descos eu. }n orice caz te asigur c[ nu din pricina ta,
fiindc[ te stimeaz[, =i-apoi tu...
Felix ]n\elese: „...=i-apoi tu nu reprezin\i nici o primejdie“.
— Otilia, ]=i lu[ inima-n din\i Felix, ]mi pare bine, dar, ]ntr-un
fel, =i r[u c[ am venit =i aici, =i la voi!
—De ce? ]ntreb[ simplu Otilia, f[r[ s[ se-ntoarc[, cu ochii
mereu la cer.
— Fiindc[... fiindc[ m-am obi=nuit cu tine, =i ]ncep s[ m[
tem c[ voi r[m`ne iar[=i singur.
97