George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
galant, s[rut`ndu-i m`na =i pe o parte =i pe alta. Acum e=ti o
partid[ bun[. Dac[ nu m[ vrei ca pretendent, r[m`n bunul
prieten al dumitale de totdeauna cu care nu te sfie=ti s[ faci
escapade. Po\i fi pupila mea, putem s[ ne aventur[m ]n lume,
cum am mai f[cut. Nu mi-ai datora nimic, fiindc[ ai avea
at`\ia bani c`\i trebuiesc pentru ]ntre\inerea gra\ioasei dumitale
persoane. E=ti mul\umit[?
— Bietul papa, zise Otilia, ]nduio=at[, =tiam eu c[ el e un
om bun! Nu-mi trebuie nici un ban, dar ]mi pare bine c[ se
g`nde=te la mine. Desear[ am sa-i c`nt la pian!
Acas[, Felix =edea cu capul ]n palme, la mas[, ]n fa\a
caietului, ]n care scrisese, preocupat ca =i Pascalopol de
problema Otiliei, urm[toarele r`nduri:
„Am jignit-o pe Otilia, vorbindu-i mereu de protec\ie =i de
bani. Nu trebuie s[ fiu a=a de orgolios de averea mea, pe
care n-am meritat-o, =i s[ scot ochii lumii cu ea. Trebuie s[
m[ port modest, discret, spre a nu scoate ]n eviden\[ situa\ia
critic[ a Otiliei. Trebuie s[-i spun adev[rul, c[ am nevoie de
prezen\a ei.“
403