George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
— A! tu erai aici?
Titi ]ncepu s[-=i manifeste sup[rarea pasiv, nemaivorbind
nimic ore ]ndelungate. Dar ]ntr-o bun[ zi =i pentru ]nt`ia oar[,
c`nd Ana veni noaptea t`rziu acas[ condus[ de St[nic[, Titi
izbucni, ]n chip surprinz[tor pentru ea, cu o brutalitate
nemaipomenit[:
— C...v[! Las’ c[ mi-a spus mie mama, ce, eu nu v[d?...
Unde mergi dumneata toat[ ziua =i toat[ noaptea?
Vreo dovad[ ]mpotriva Anei nu exista, ce-i drept. Fra\ii
venir[ repede la locul scandalului =i c[pitanul mustr[ pe Titi
cu destul[ arogan\[ =i un ton v[dit trivial =i iritant:
— Amice, trebuie s[-\i supraveghezi expresiile, m[-n\elegi...
Aici sunt p[rin\ii no=tri, oameni b[tr`ni, sunt ordonan\ele, care
aud. Nu admit s[ ne insul\i sora, a=a, pe simple elucubra\ii de-ale
dumitale. }n definitiv, ce-i? S-a plimbat ]n ora= cu cumnatul
dumitale. Dac[ dumneata e=ti bolnav =i nu suferi lumea, nu
trebuie s-o sile=ti =i pe ea s[ se c[lug[reasc[.
Titi se ]nvine\i la fa\[ =i, reedit`nd furia subit[ a lui Simion,
b[tu cu pumnul ]n mas[, ]nspumat la gur[, =i \ip[ ca un
descreierat:
— S[ nu m[ insulta\i, m[garilor, c[ v[ spun la mama!
To\i ]l privir[ ]n lini=te ca pe un pacient ]n criz[ =i lui Titi i
se p[ru c[ Ana las[ buza-n jos ]ntr-un gest de dispre\. Fra\ii
ie=ir[ din odaie f[r[ s[-l mai contrarieze =i tocmai aceast[
indiferen\[ ]nfurie =i mai tare pe Titi.
— Las[-l, m[, se auzi glasul locotenentului, nu vezi c[ e
nebun?
— Ba o s[-l dau ]n... spuse pe =leau c[pitanul.
Titi puse m`na repede pe p[l[rie, ]=i trase paltonul nervos
p`n[ a se ]ncurca ]n m`neci =i ie=i ca un glon\ din cas[ =i
din curte. Din acea zi nu se mai ]ntoarse ]n c[minul lui.
Aglae ]i ordon[ s[ divor\eze, St[nic[ fu =i el de aceea=i
p[rere, „de vreme ce nu v[ ]n\elege\i“, dar se jur[ c[ Ana =i
cu el petrecuser[ ]n chip nevinovat, ned`ndu-=i seama cum
a trecut vremea. Lucru curios. C`nd auzi de divor\, Titi se
]ntunec[. Nu voia.
152