George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Titi b[tu din nou ]n mas[, risipind h`rtiile. Indignat, Felix
d[du s[ se scuze:
— }mi pare r[u c[ vorbe=ti a=a de Otilia.
— E o t`rf[! url[ ca un nebun Titi, b[t`nd cu pumnul ]n
mas[.
— Este vina mea, ad[ug[ Felix, c[ stau de vorb[ cu domnul
Titi, care ]=i ]ng[duie s[ spun[ astfel de neadev[ruri.
Asisten\a p[ru impresionat[ de sup[rarea lui Felix, numai
St[nic[ ]i f[cea semne desperate cu m`na s[ tac[ din gur[, cu
aerul de a-i zice: „E un secret mare la mijloc, nu pot s[ \i-l
explic“. Olimpia spuse:
— Nu v[ lua\i dup[ gura lui St[nic[! A=a se amestec[ el
]n toate!
Felix d[du s[ ias[, dar, trec`nd pe l`ng[ m[su\a lui Titi,
acesta f[cu un gest de nervozitate din bra\. Crez`nd c[ Titi
vrea s[-l loveasc[, Felix ridic[ =i el un bra\ ]n fa\a pieptului. }n
gesticula\ia sa, Titi se propti gre=it pe covor =i alunec[ pe spate
peste mas[, r[sturn`nd-o. Aceast[ scen[ accidental[ fu interpretat[
de cei de fa\[, care, privind piezi=, nu observase bine pe
cei doi, ca o ]nc[ierare. St[nic[ s[ri numaidec`t s[ prind[
bra\ele lui Felix, ]n vreme ce Aglae ridicase =i \inea str`ns pe
Titi, care striga c`t ]l \inea gura: „Otilia e o t`rf[, a=a s[ =ti\i!“
Felix fu sc`rbit =i de conflictul ]n sine, dar =i de falsa interpretare
a accidentului. }n vreme ce Aurica =i Olimpia ]ncercau s[-l
potoleasc[, f[r[ s[ fie nevoie („Dar nu te sup[ra a=a, domnule
Felix! Copil[rii! Nu =tii c[ Titi e nervos?“), sup[rat de-a binelea,
]mpinse pe St[nic[ =i ie=i din cas[. Pe urma lui, St[nic[ se
\inea cu pa=i mari.
— Scumpule, iubitule, degeaba e=ti sup[rat pe mine, ]i strig[
acesta ]n mers =i ]ncerc`nd s[-l prind[ de bra\, ai dreptate,
pune-te ]ns[ ]n locul meu! Nu le-am spus nimic. Or fi b[nuit ei
ceva =i dau acum vina pe mine. Pot eu s[ contrazic pe
soacr[-mea? Femeie b[tr`n[! Dumneata e=ti inteligent, pricepi!
Eh, eu, s[ fiu ca dumneata, n-a= pune la inim[ fleacurile astea.
Mi-a= vedea de treab[, =i pace. Ei =i ce dac[ a zis c[ tr[ie=ti
cu Otilia? E un r[u? Norocul dumitale!
249