George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
Spun`nd aceste ultime cuvinte, Pascalopol c[p[tase, ]n
chimono-ul lui, o demnitate de tragedian. Str`nse ]nc[ o dat[
m`inile lui Felix =i-i d[du drumul definitiv. Felix vru s[ spun[
ceva, s[ se justifice, dar mo=ierul d[duse repede un curs familiar
glasului =i invitase pe t`n[r ]n sufragerie s[ ia un vermut. Orice
]ncercare a lui Felix de a mai aduce vorba asupra problemei
Otiliei fu infructuoas[. Plec[ ]nv[luit de gesturile afectuoase
ale mo=ierului, ]ns[ tulburat. Din strad[, pe fereastra deschis[
de la etaj, auzi limpede sunetele dulci ale flautului, relu`nd
aria de menuet. Calea Victoriei pe por\iunea aceasta era destul
de lini=tit[, =i notele se auzeau uneori clare ca-ntr-o poian[.
Felix admir[ pe Pascalopol =i g`ndi c[ era un om superior,
vrednic de imitat. Se c[dea ca =i el s[ fie la ]n[l\imea mo=ierului
=i s[ dea dovezi de aceea=i demnitate. O ]ndoial[ ]l chinuia.
La cine f[cuse aluzie Pascalopol? Evident, ]i atr[sese aten\ia
lui s[ nu aib[ nici o b[nuial[ asupra Otiliei, ]ns[ vorbise de
calomnie. El, Felix, nu se purtase de loc ]n a=a chip ]nc`t s[
merite astfel de repro=uri =i nu =i-o putea ]nchipui pe Otilia
pl`ng`ndu-se de ]nvinov[\iri pe care nu le f[cuse. Aluzia lui
Pascalopol aluneca dincolo de ochii lui Felix, vorbea pentru
altcineva. Mai mult din gesturi dec`t din vorbe, Felix ]n\elese
s[ colaboreze cu el la ap[rarea Otiliei de calomniile altora.
Ale cui? Se g`ndi c[ probabil Aglae b`rfise, ca de obicei.
St[nic[ ]i r[s[ri ]n minte. Dac[ exista un colportor permanent
de fleacuri, acela era St[nic[. Asta e sigur. Ce putea s[ spun[
]ns[ mai mult dec`t putea s[ g`ndeasc[ el, Felix, ]n clipe de
pofid[? C[ ]ntre Otilia =i Pascalopol pot fi leg[turi de dragoste.
Curiozitatea ]l f[cu pe Felix =iret. }=i zise c[ de la St[nic[
(pe care-l g[si cu u=urin\[) poate afla misterul de-a dreptul.
Sentimentul lui era c[-=i ]ndepline=te mandatul moral, c[, afl`nd
calomnia, va fi ]n stare s[ apere mai viguros reputa\ia Otiliei;
]n fond era m`nat de o gelozie pe care o credea vindecat[.
— Domnule St[nic[, zise el, te ]ntreb ca pe un om cu
experien\[, s[-mi spui drept, ce crezi dumneata, ca b[rbat,
despre mergerea Otiliei la Paris?
— Ha, f[cu St[nic[, luat repede, ce cred? Ce s[ cred?
(St[nic[ examin[ repede situa\ia =i nu b[nui nici o inten\ie
347