George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
ordinar[ a zidului, un domn bine ]mbr[cat, cu o perl[ ]n cr[vat[.
Era ceva mai ]n v`rst[ dec`t St[nic[ =i amintea pu\in pe
Pascalopol, f[r[ s[ aib[ fine\ea aceluia. Era proprietarul unei
mori, milionar =i senator. St[nic[ v[z`ndu-l, ]i f[cu semn
flutur[tor cu m`na =i-l ]ntreb[ foarte familiar:
— Ce faci, m[ Toadere?
Interpelatul nu se sup[r[ =i r[spunse simplu:
— Bine, St[nic[, dar tu?
St[nic[ f[cu semn cu m`na c[ e dezastru =i privi c[tre
ceilal\i din odaie, f[c`ndu-le salut[ri cu m`na, f[r[ s[-i mai
onoreze cu vorba.
— Ascult[, m[tu=[ Agripina, zise St[nic[, privind prin
odaie, tot nu te mai descotorose=ti de vechiturile astea?! =i
]ncepu s[ examineze odaia.
Zugr[vit[ cu mari flori de un verde-]ntunecos, ]nvechit, odaia,
prea mare, p[rea goal[. La fereastr[ erau c`teva ghivece cu
cercelu=i, rezema\i de c`te o sc[ricic[ de a=chii. Cea mai mare
parte din peretele de la r[s[rit era acoperit[ de icoane de toate
m[rimile, ]n fa\a c[rora at`rnau, cu s`rme legate de tavan, trei
mari candele de biseric[. Peretele din dreptul patului era acoperit
cu dou[ imense rame care colectau mul\ime de fotografii format
vizit, de nuan\[ cafenie, ]n genere f[cute de Waber =i de Gerstl.
}n =iruri egale, ca ni=te fronturi, erau de fa\[ acolo to\i membrii
numeroasei familii. St[nic[, aplec`ndu-se asupra patului =i
sprijinindu-se cu m`inile de umerii fetelor, examin[ cu aten\ie
un cadru, p`n[ ce descoperi ceea ce c[uta.
— Uite, Lili, zise, [la sunt eu!
+i ar[t[ un b[ie\a= cu pantaloni scur\i, trec`nd de genunchi,
cu surtuc de om matur, cu p[rul lins, desp[r\it printr-o c[rare
lateral[, ]ns[ cu capetele inegale, parc[ smulse. P[rea un b[iat
timid, cur[\el.
— Erai dr[gu\, unchiule! zise fata.
— He-hei, se m`ndri St[nic[, eu am fost ceva ]n via\a mea!
Peretele dimpotriva ferestrei era acoperit, p`n[ sus, cu un
raft ca acelea pe care se pun p`inile ]n brut[rii. S-ar fi zis c[
Agripina ]l scosese chiar din pr[v[lie, dac[ lemnul gol n-ar fi
316