George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

G. C[linescu
fost ]n\epat pe cruce cu suli\a, =i dumneata nu te la=i ]n\epat
cu un ac. Ce fel de sf`nt e=ti?
Surprins de argumentare, Simion se opri locului f[r[ replic[,
=i Weissmann ]i trase haina cu repeziciune =i-i f[cu injec\ia
]n[inte ca b[tr`nul s[ se dezmeticeasc[. St[nic[ ]i =terse locul
]n\epat cu vat[, ]n vreme ce Simion, repede ame\it, privea
curios spre propria-i m`n[:
— Nu cumva vre\i s[-mi fura\i m`na, cum mi-a\i scurtat
hainele?! zise el b[nuitor.
— Nu! protest[ amabil Weissmann.
}mb[tat de stupefiant, Simion se l[s[ pe un scaun, privind
tulbure ]naintea lui. P[rea foarte fericit.
— Ei, cum te sim\i acum?
— M[ simt bine, foarte bine, simt s[n[tatea ]n trupul meu.
— Nu \i-am spus eu? zise Weissmann, privind pe fereastr[
]nspre tr[sur[, al c[rui birjar, impacientat, plesnea din bici.
G`nde=te-te mai bine! Norodul te a=teapt[, de ce nu vrei s[
mergi? De altfel, orice sf`nt se retrage c`t[va vreme ]n pustiu,
]ntr-o chilie, ca s[ se purifice. Dac[ vrei, te ducem ]ntr-o
m`n[stire adorabil[, unde vei putea medita absolut singur. Nu
vin acolo dec`t ]ngeri ]mbr[ca\i ]n alb, diminea\a la nou[ =i
seara. Acolo este locul dumitale, maestre!
— +i e pustiu?
— Pe onoarea mea! Mai pustiu ca-n Thebaida.
Un cap zb`rlit se lipi de fereastr[. Era Marina, care spiona
de afar[. Simion, exaltat, se l[s[ luat de bra\ de St[nic[ =i
Weissmann, care-l suir[ iute ]n tr[sur[, ca s[ nu se r[zg`ndeasc[.
Nimeni din cas[ nu ar[t[ vreo emo\ie deosibit[. Aglae privea
]nciudat[ c[ scena se prelunge=te prea mult, Olimpia nu-=i
descre\ise nici acum fruntea str`ns[ de necaz. Titi se leg[na
l`ng[ sob[, iar Aurica ]=i ]ngrijea atent m`inile. Birjarul d[du
bice cailor, =i roatele se rostogolir[ pe caldar`m. Atunci Simion
]ntoarse capul ]napoi =i, ca =i cuprins de o subit[ emo\ie, strig[,
ar[t`nd cu degetul:
— Uite salc`mul ce mare s-a f[cut!
— Las[, zise St[nic[ speriat, c[-l vedem c`nd ne-ntoarcem.
+i f[cu semn birjarului s[ m`ne repede.
288