George Calinescu- Enigma Otiliei.pdf

Enigma Otiliei
— Exact! confirm[ studentul.
— +i ce dore=te lumea de la mine? ]ntreb[ m[re\ Simion.
— Ce dore=te? S[ ie=i ]n lume, s[ luminezi opinia public[,
s[ aduci pe r[t[ci\i pe calea ceea bun[.
Simion se mai g`ndi c`tva, apoi se ]mpotrivi:
— Nu merg. Misiunea mea pe p[m`nt s-a sf`r=it. Am b[ut
fiere =i o\et, am fost r[stignit ]n hainele mele, acum trebuie s[
m[ ]nt`lnesc cu ]ngerii.
— Domnule Tulea, se rug[ Weissmann, eu de ce-am venit?
}ngerii te a=teapt[. Pe cinstea mea. M-au trimis pe mine cu
tr[sura, s[ te chem. Prive=te caii!
Simion arunc[ ochii r[t[cit pe fereastr[ =i privi caii costelivi,
]nfrumuse\a\i de birjar cu c`te o floare la ureche.
— Au aripi? ]ntreb[ el.
— Cum s[ n-aib[, domnule Tulea? Au c`te dou[sprezece
aripi fiecare.
Simion se plimb[ din nou nedumerit prin odaie, ]n a=teptarea
anxioas[ a celorlal\i, apoi se ]nc[p[\`n[ iar[=i:
— Nu merg! }ngerii trebuie s[ vin[ aici s[ m[ ridice de-a
dreapta tat[lui. Nu m[ ]n=ela\i dumneavoastr[ pe mine.
Diavolul e =iret, ia felurite chipuri.
Weissmann se sc[rpin[ la ceaf[, contrariat. Se pip[i la
buzunarul din spate al pantalonilor, unde avea o cutie „Record“,
cu sering[ =i fiole de morfin[, apoi lu[ la o parte pe St[nic[ =i-i
=opti ceva la ureche, ]n vreme ce Simion ]i observa foarte
alarmat. Trecur[ am`ndoi ]n odaia ]nvecinat[, de unde se
]ntoarser[ peste c`teva minute. Weissmann \inea ]n m`n[
seringa cu morfin[, iar St[nic[ o bucat[ de vat[ ]mbibat[ cu
alcool, al c[rui miros se r[sp`ndi ]n odaie.
— Domnule Tulea, maestre, zise dulceag studentul, =tiu eu
un mijloc ca ]ngerii s[ vin[ mai cur`nd. }\i facem o mic[
]n\ep[tur[ ]n bra\, ne]nsemnat[, cu asta, =i numaidec`t ai s[
sim\i lucruri minunate.
Simion se d[du ]napoi, cu oroare. Din fericire, St[nic[ avu
un cuv`nt nimerit:
— }mi pare r[u c[ te por\i a=a, zise el cu pref[cut[
dezam[gire, mi se pare mie c[ nu e=ti ceea ce pretinzi. Isus a
287